10.6 C
Craiova
luni, 26 februarie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlguţa, fântânile arteziene şi fondurile europene

Olguţa, fântânile arteziene şi fondurile europene

Subiectul fântânilor arteziene ale căror documentaţii de avizare a lucrărilor de intervenții, respectiv studiu de fezabilitate au fost prezentate spre aprobare Consiliului Local (CL) Craiova a făcut valuri în şedinţa ordinară de joi. Un lucru de aşteptat, de altfel, după reacţiile din mediul online cu privire la investiţiile în arteziene preconizate de municipalitate.

Primarul Olguţa Vasilescu a fost iniţiatorul celor patru proiecte de hotărâre care au încins spiritele şi care, în final, au şi fost votate. Este vorba de un SF pentru amenajarea unui ansamblu de fântâni arteziene pe bulevardul 1 Mai, din care a rezultat o valoare a investiţiei de 45 de milioane de lei, şi de modernizarea fântânilor arteziene din Piaţa Mihai Viteazul, de la Doljeana şi de la Ciupercă, lucrări estimate la 27 de milioane de lei.

Adică investiţii de peste 72 de milioane de lei în arteziene, criticate dur de consilierii locali USR. De fapt, aceştia au şi protestat înainte de şedinţă, afișând un banner pe care scria: „15 milioane de euro pentru statui și fântâni?! Vă bateți joc de banii craiovenilor”. Bannerul a fost apoi amplasat pe gardul stadionului de atletism, iar useriştii au intrat în sală.

Cum a pornit „războiul fântânilor arteziene“

Şedinţa a început în forţă, opoziţia cerând ca punctele de pe ordinea de zi care vizează fântânile arteziene să fie retrase. S-a primit însă un răspuns scurt şi apăsat din partea Olguţei Vasilescu: exclus! Aşa a pornit „războiul fântânilor“. Primul care a luat cuvântul a fost liderul grupului USR, Cezar Drăgoescu. Acesta a considerat investiţiile în arteziene ca inoportune, susţinând că altele ar fi priorităţile Craiovei.

„Considerăm că la câte lipsuri și nevoi sunt în municipiul nostru legate de infrastructură, educație, școli și așa mai departe, nu ne trebuie fântâni de 10 milioane de euro, mă refer la fântânile noi. Legat de reabilitarea celorlalte fântâni, a căror sumă este de 5 milioane de euro, consider că este o sumă mult prea mare. Practic, cele 15 milioane de euro care s-ar cheltui reprezintă subvenția integrală pe anul acesta pentru căldura cetățenilor. La ședința din decembrie v-am făcut un calcul și ar trebui să dăm 15 milioane de de euro ca să compensăm creșterea preţului la gigacalorie, astfel încât cetățenii Craiovei să nu mai simtă nimic la buzunar și să nu moară de frig în casă“, a afirmat Cezar Drăgoescu.

Fântânile arteziene dorite de executivul din Primăria Craiova au încins spiritele şi în ședința de joi a Consiliului Local
Consilierii USR Cezar Drăgoescu și Eduard Cîrceag, în ședința de joi a Consiliului Local Craiova

Liderul USR Dolj a mai menţionat că, deşi primarul Olguţa Vasilescu a spus că fântânile arteziene se vor face pe fonduri europene, „nu scrie nicăieri în materialele prezentate că aşa va fi“. Edilul a pomenit de proiecte pe regenerare urbană, în care s-ar încadra şi fântânile arteziene, însă Cezar Drăgoescu a ţinut să precizeze că regenerare urbană înseamnă şi transport verde, părculețe, spații verzi, reabilitări de clădiri, nu doar fântâni.

Săgeţi către Olguţa Vasilescu

Şi Eduard Cîrceag, consilier USR, a mers pe aceeaşi idee, subliniind că și dacă ar exista fonduri europene pentru fântâni, tot nu ar fi potrivit „să dăm 10 milioane de euro pe statui și fântâni în mijlocul unui bulevard cu șase benzi”.

Fântânile arteziene dorite de executivul din Primăria Craiova au încins spiritele şi în ședința de joi a Consiliului Local

„În primul rând, nu există o axă de finanțare pentru statui și fântâni. Există una pentru regenerare urbană, care, așa cum a zis colegul meu, include niște obiective care ar fi mult mai importante pentru Craiova, cum ar fi reabilitarea monumentelor. Dacă voi ne spuneți că în momentul de față am rezolvat cu monumentele în Craiova și putem trece la fântâni de 10 milioane de euro, înseamnă că trăim în orașe complet diferite. La începutul mandatului v-am cerut piste de biciclete, benzi dedicate pentru autobuz, investiții care ar rezolva problema traficului în Craiova. Nu facem nimic. Nu accesăm fonduri europene pentru ele, dar accesăm pentru statui“, a spus Eduard Cîrceag.

„Dacă erau fântâni arteziene într-un parc mai înţelegeam, pentru că se mai bucura cineva de ele. Dar cine se bucură de niște fântâni amplasate pe mijlocul unui drum, oamenii care sunt blocați în trafic?”, a conchis consilierul local USR. În aceeaşi notă au tratat subiectul fântânilor arteziene şi liberalii Marinel Florescu şi Teodor Sas, care s-au declarat împotriva proiectelor mai sus menţionate.

Marian Vasile a punctat la obiect

Spre deosebire de antevorbitorii săi, care s-au legat doar de eventualele costuri de milioane de euro (pentru că nu se știe dacă se vor construi vreodată acele fântâni sau dacă se vor construi nu avem certitudinea că vor fi realizate cu bani europeni sau din bugetul local), liderul consilierilor PNL Marian Vasile (foto) a avut o altă abordare. Vasile a punctat la obiect, vorbind strict de ce conţin proiectele de hotărâre.

„Dacă analizăm aceste studii de fezabilitate, ne dăm seama că deși suntem în anul 2023 nu ne folosim de tehnologiile de care ar trebui să se folosească o administrație profesionistă, cum ne considerăm la nivelul municipiului. Nu avem nici măcar un videoproiector, unde să vedem. Dar n-avem ce să vedem, pentru că în SF sunt trei poze făcute cu cunoștințe minime de clasa a IV-a, suprapuse. Două balerine pe o poză. Acest studiu de fezabilitate, care a costat câteva zeci mii de euro, este făcut la nivel de amator. (…)

Un proiect frumos de regenerare urbană ar fi fost să vedem într-un cartier cu o densitate mare de populație toate curțile școlilor reabilitate. Se putea face o parcare supraetajată. Noi, consilierii Partidul Național Liberal, să nu înțelegeți că suntem împotriva conceptului de regenerare urban, ne dorim regenerare urbană, dar suntem împotriva acestor studii de fezabilitate care nu sunt în concordanță cu cu ceea ce-și doresc cetățeni”, a pus punctul pe „I“ Marian Vasile, consilierul local cu cea mai mare experienţă administrativă.

Care a fost explicaţia Olguţei Vasilescu

Marian Vasile a explicat executivului ce înseamnă regenerare urbană și a subliniat că acest concept este sinonim cu „consens”. În opinia sa, acest studiu de fezabilitate trebuia să aibă ca fundament consultarea cetățenilor din zonă, deoarece regenerarea urbană nu poate fi o chestiune unilaterală. „Facem sondaje de opinie din trei în trei luni“, a afirmat Olguţa Vasilescu. „Electorale?“, a replicat Marian Vasile. „Nu este nevoie, pentru că ştiu cum stau în sondaje. Stau bine“, i-a răspuns Olguţa Vasilescu. Primarul Craiovei a venit apoi cu explicaţii în cazul fântânilor arteziene. Nu înainte de a menţiona că „cele 15 milioane de euro nu pot fi dați la gigacalorie sau în altă parte, ci pot merge doar pe ceea ce apare în ghid ca fiind finanțabil”.

Olguța Vasilescu, în ședința de joi a Consiliului Local Craiova

„Ne-am gândit la mai multe zone din orașul Craiova și aici aș vrea să fac o adăugire, că este posibil să avem mai mult de 15 milioane de euro. Avem zona centrală, unde cele două fântâni trebuiau reabilitate clar. Aici cred că nu are nimeni niciun dubiu. Nu am făcut-o până acum pentru că ar fi trebuit să o fac cu fonduri de la bugetul local și nu vreau să bag în fântâni bani din bugetul local.

Evident că în momentul în care am prins o axă de finanțare am introdus obligatoriu și fântână muzicală și pe cea de la Doljeana. Dar, în zona respectivă, mai intră ceva: Filamonica Oltenia, care va fi reabilitată complet. Mai intră extinderea Pieței Mihai Viteazul, pentru că suntem singurul mare municipiu din România care avem o piață atât de mică. Nu putem să facem concerte acolo, nu putem să facem nimic. Apoi avem parcarea de la Mercur, care de asemenea trebuie reabilitată. Plus pasarela de la Sfânta Treime, care este într-o paragină totală“, a afirmat Olguţa Vasilescu.

Proiectele fântânilor arteziene au trecut cu 15 voturi „pentru”

Edilul a mai adăugat că realizarea fântânilor de pe bulevardul 1 Mai ar întregi o zonă unde vor exista două noi săli de sport (la Piața Veche), un complex sportiv multifuncțional pe locul stadionului „Tineretului“, plus celelalte două stadioane, de fotbal şi de atletism.

Proiectele de hotărâre care vizau fântânile arteziene au fost votate în bloc și au trecut cu toată împotrivirea USR și PNL. Au fost 15 voturi „pentru”, celor 13 ale consilierilor locali PSD și PER alăturându-li-se cei doi liberali excluşi din partid, viceprimarul Răzvan Diaconu şi Daniel Stoian.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS