39.5 C
Craiova
marți, 16 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalÎnghesuială la demolarea stadionului „Tineretului“

Înghesuială la demolarea stadionului „Tineretului“

Este înghesuială mare la demolarea stadionului „Tineretului“ din Craiova. Legendara arenă a fotbalului din Bănie va fi pusă la pământ în acest an, după 90 de ani de existenţă. Inaugurat în 1933, stadionul pe care a evoluat Universitatea Craiova de la înfiinţare până la promovarea în prima divizie (1948 – 1964) va fi demolat până în toamnă.

Patru constructori s-au prezentat la licitaţia demarată de Consiliul Judeţean (CJ) Dolj, proprietarul stadionului „Tineretului“, pentru desfiinţarea construcţiilor aferente bazei sportive de pe bulevardul Ştirbei Vodă. Aici se va construi un complex sportiv multifuncţional, dar până vor demara lucrările (cel mai probabil în 2024) terenul trebuie predat liber de sarcini.

Cine va demola stadionul „Tineretului“? CJ Dolj are de ales între patru ofertanţi, trei din Craiova şi unul din judeţul Giurgiu. Este vorba de Romfer Trans SRL, firma omului de afaceri Constantin Boldici, de Mag Construct SRL, de asocierea Novara T Impex SRL Craiova (lider) – SMZ Impex SRL Cluj-Napoca şi de asocierea Bursa Recycling SRL, din judeţul Giurgiu (lider) – Ram-Gebaude SRL, din Ilfov. Valoarea estimată a lucrărilor de demolare a stadionului este de 1.632.736,11 lei fără TVA, adică 1.942.955,96 lei cu TVA (395.000 de euro). Cine va oferi cel mai mic preţ va obţine şi contractul. Ofertele sunt în evaluare, cu termen final de stabilire a câştigătorului data de 23 ianuarie, potrivit datelor din SEAP.

Cum va decurge demolarea stadionului „Tineretului“

Conform autorizaţiei emise de Primăria Craiova, demolarea stadionului „Tineretului“ presupune desfiinţarea a 16 construcţii, plus gardul împrejmuitor, porţile metalice şi tabela de marcaj. Este vorba de trei vestiare, două tribune (I şi II), cinci terenuri de tenis (şi betonate şi cu zgură), terenul de fotbal, două case de bilete, un spaţiu comercial şi două cabine pentru rezerve.

Stadionul „Tineretului“ din Craiova va fi istorie până în toamnă. Legendara arenă va fi demolată după 90 de ani de existenţă

În fapt, demolarea legendarei arene din Bănie presupune, în mare, desființarea tuturor corpurilor existente pe amplasament și a instalațiilor acestora; evacuarea materialelor rezultate în urma lucrărilor de dezafectare, cu recuperarea materialelor reciclabile – material lemnos, plastic, fier vechi etc și transportul acestora către spații amenajate în acest sens; scoaterea tuturor arborilor existenți pe amplasament; curățarea și igienizarea amplasamentului; punerea în siguranță a zonei adiacente lucrărilor de desființare, pentru a nu afecta construcțiile din zonă; împrejmuirea amplasamentului în timpul și după realizarea lucrărilor de demolare.

Pe locul stadionului va „răsări“ o arenă multifuncţională

Durata estimată pentru execuția acestor lucrări este de 5 luni, conform graficului fizic elaborat de către proiectantul demolarii. Asta înseamnă că cel târziu până la toamnă stadionul „Tineretului“ din Craiova va fi istorie. În locul lui va „răsări“ o arenă multifuncţională, al cărei proiect tehnic este pe final. Acesta ar stabili în cele mai mici detalii toate datele noului complex sportiv. Unul care va fi omologat pentru competiţii internaţionale de atletism şi, în premieră naţională, pentru competiţii internaţionale de ciclism.

De proiectare s-a ocupat asocierea Getrix SA Craiova (lider) – Popp & Asociații (societate de design și consultanță din București) – MC General Construct Engineering SRL (firmă din Capitală care se ocupă de instalații electrice, sanitare și securitate la incendiu). Contractul a fost atribuit în iulie 2022, pentru suma de 6.783.000 de lei cu TVA, adică 1.370.000 de euro. Noul complex sportiv multifuncţional va avea peste 6.500 de locuri, zone comerciale și parcări. Arena va putea găzdui competiții de atletism de categoria I, competiții internaționale de ciclism, dar și de handbal, baschet, volei, tenis, futsal, scrimă, gimnastică, box, lupte sau judo. În plus, aici ar putea fi organizate şi evenimente festive (concerte și spectacole). Complexul în sine ar urma să fie omologat, de altfel, de către toate federaţiile sportive de profil, proiectarea fiind făcută după ce au fost obţinute toate avizele necesare.

Cel mai probabil, proiectul tehnic va fi prezentat luna viitoare, când ar putea demara şi licitaţia pentru lucrările de execuţie. Lipseşte deocamdată finanţarea. Complexul sportiv multifuncţional de la Craiova se află însă pe lista sinteză a investiţiilor care vor fi realizate prin Compania Naţională de Investiţii (CNI). Construirea noii arene a fost estimată la valoarea de 20 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS