16.2 C
Craiova
vineri, 3 mai, 2024
Știri de ultima orăActualitateÎncă nouă troleiubuze noi pentru Târgu Jiu

Încă nouă troleiubuze noi pentru Târgu Jiu

Nouă troleibuze cu autonomie extinsă vor ajunge la Târgu Jiu, începând din această săptămână până în luna decembrie, completând lotul prins într-un proiect cu finanțare europeană, din care fac parte și cele 11 troleibuze care circulă deja în municipiu.

Cele nouă troleibuze cu autonomie extinsă vor putea circula și în afara rețelei electrice, pe trasee spre Romanești, Preajba, Prelungirea Panduri sau Iezureni. „Am cerut societății Transloc suplimentarea traseelor, în așa fel încât să putem acoperi și acele zone care nu au beneficiat până acum de aceste servicii. Vă reamintesc că avem în derulare încă un proiect, tot cu finanțare europeană, ce prevede modernizarea infrastructurii de transport în comun la nivelul municipiului Târgu Jiu, dar și achiziționarea a încă 15 troleibuze din care 6 tot cu autonomie extinsă”, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Se modernizează rețeaua

Este de amintit că din această vară a început și modernizarea rețelei de transport în comun. Au fost înlocuite cablurile pentru iluminat public și va fi înlocuit și firul de contact pentru troleibuze. În această perioadă se lucrează la înlocuirea stâlpilor de troleibuz din metal. Sunt circa 180 de stâlpi de troleibuz din metal care sunt deteriorați. Aceștia au fost consolidați la bază, însă sunt afectați de intemperii și ar putea pica.

Din acest motiv aproape toți au fost înlăturați și vor fi înlocuiți cu stâlpi din beton special proiectați pentru rețeaua de troleibuze de la Târgu Jiu. În momentul de față aproape toate troleibuzele vechi au fost înlocuite, iar până la finalul anului va fi încheiată acțiunea de înlocuire completă a mijloacelor de transport în comun pentru Târgu Jiu. Vor fi amenajate și stații auto noi cu afișaj digital. Întregul proiect de modernizare a transportului în comun trebuie să fie finalizat într-un an de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS