16.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimăria Craiova: În 2022 au fost eutanasiaţi 600 de câini maidanezi

Primăria Craiova: În 2022 au fost eutanasiaţi 600 de câini maidanezi

Primarul Craiovei se plânge că a început să crească numărul câinilor maidanezi din oraş. Edilul a ajuns la această concluzie după ce craiovenii au sesizat apariţia unui număr mai mare al câinilor maidanezi pe străzile oraşului.

Câine eutanasiat în Adăpostul din Breasta
Câine eutanasiat în Adăpostul din Breasta


În primul mandat am constatat din sondaje că una din cele mai mari probleme era a câinilor maidanezi. 70% din populaţia Craiovei spunea că este o problemă cea a câinilor fără stăpân,. Acum de la 0% deranj în rândul craiovenilor procentul a ajuns la 10% din cauza acestor câini. Au început să apară câini în oraş pentru că ni se aduc din afara Craiovei, se aruncă în zonele de periferie. Au început să se înmulţească şi trebuie să o rezolvăm prin metode legale”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu în şedinţa de Consiliu Local de joi. Tot în şedinţa CL, la solicitarea primarului, Alin Glăvan, adjunctul de la Direcția Servicii Publice din Primăria Craiova a făcut următoarele precizări:

Câine eutanasiat în Adăpostul din Breasta

„S-au eutanasiat 600 de câini în anul 2022. Până să se ajungă la această eutanasiere s-au făcut de către operator campanii de adopţii, există protocoale cu Asociaţii de protecţie a animalelor, s-a prelungit timpul de cazare peste limita celor 14 zile lucrătoare în limita bugetului. Cei mai mulţi câini capturaţi în anul 2022 provin de la persoane care au adoptat din adăpost şi ulterior le-au dat drumul în stradă”, a precizat Alin Glăvan, adjunctul de la Direcția Servicii Publice din Primăria Craiova


La acest moment în adăpostul de la Breasta se află 150 de câini. Aceştia au fost capturaţi de pe străzile din Craiova. Ei vor fi ţinuţi în Adăpostul din Breasta peste 14 zile. După această perioadă dacă nu au şansa să fie adoptaţi vor fi eutanasiaţi.

Serviciul primăriei tot în gestiunea Salubrităţii

Câine eutanasiat în adăpostul din Breasta

Primăria are un „serviciu de ecarisaj“, acesta a fost delegat în 2011 către Salubritate SRL, însă legea cerea un serviciu „specializat“, care înseamnă cu totul altceva. Legislaţia, în vigoare din 2013, a fost ignorată de primărie, până când un ONG de protecţie a animalelor a dat municipiul în judecată şi a câştigat.

Adăpost Breasta


După aproape 18 ani de la apariţia legislaţiei privind câinii fără stăpân, Primăria Craiova a fost obligată să înfiinţeze un serviciu specializat pentru gestionarea acestora. Acest lucru a fost cerut de Asociaţia „Viaţa Animalelor“ care, în noiembrie 2017, a dat în judecată Consiliul Local (CL) Craiova, Municipiul Craiova şi Salubritate SRL – societatea care coordonează acum „serviciul de ecarisaj“, şi a câştigat procesul definitiv şi irevocabil. OUG nr. 155/2001 prevedea explicit că unităţile administrativ-teritoriale trebuie să înfiinţeze servicii specializate de gestionare a câinilor fără stăpân, dar ordonanţa nu a fost niciodată pusă în aplicare, din diverse motive. Legea spune că serviciul trebuie înfiinţat la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, nu în cadrul unei societăţi comerciale, fie ea şi a primăriei. Tot legea spune că gestiunea serviciului trebuie „concesionată“ unei asociaţii de profil, nu încredinţată direct unei societăţi a primăriei.

„Primăria trebuie să facă licitaţie şi să delege acest Serviciu unei asociaţii sau unui ONG. La acest moment ei au delegat tot Salubrităţii acest serviciu. Nu mi-au dat un răspuns concret”, spune Cosmin Teodorescu, consilier local USR.

Câini eutanasiaţi în adăpostul din Breasta


Reprezentanţii primăriei spun că: „A fost înfiinţat Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân în cadrul Consiliului Local. Hotărârea de consiliu nu a fost contestată. Serviciul a fost dat în gestiune Salubrităţii, legea permite acest lucru pentru că legea s-a modificat în acest sens”, spune Alin Glăvan.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS