16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCNI mai bifează o sală de sport în Dolj

CNI mai bifează o sală de sport în Dolj

O sală de sport cu tribună cu 180 de locuri, din cele stas proiectate de Compania Naţională de Investiţii, ar urma să se construiască şi în comuna doljeană Rojişte. Licitaţia derulată de CNI a demarat în data de 17 august.

Compania Naţională de Investiţii (CNI) mai bifează o sală de sport în judeţul Dolj. Deocamdată doar pe hârtie, pentru că vorbim de demararea licitaţiei pentru proiectare (faza de adaptare la amplasament) şi execuţie.

CNI a mai demarat astfel de proiecte la Cetate şi Gherceşti, dar şi la Bucovăţ (un proiect cu o valoare mai mică, de 2 milioane de lei). De data asta, sala stas cu tribună cu 180 de locuri va fi construită în comuna Rojişte, valoarea totală estimată a lucrărilor fiind de 7.737.105 lei fără TVA (1,8 milioane de euro cu TVA).

Licitaţia pentru proiectare – faza adaptare la amplasament, execuţie lucrări şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor pentru obiectivul de investiţie „Sală de sport cu tribună 180 locuri, str. Principală, nr. 459, sat Rojiste, comuna Rojiste, judeţul Dolj” a demarat pe 17 august şi are ca termen de primire a ofertelor 22 septembrie. Valoarea estimată de 7.737.105 lei este compusă din cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică – 142.992,48 lei, cheltuieli pentru investiţia de bază – 7.396.309,54 lei, alte cheltuieli – 197.802,99 lei (organizarea de şantier). Potrivit anunţului de participare, sala de sport va avea o suprafaţă construită de 1.445 mp şi o suprafaţă desfăşurată de 1.750 mp şi va avea vestiare, grupuri sanitare şi spaţii tehnice. Sala va putea fi folosită pentru handbal, dar şi pentru alte sporturi de echipe.

CNI mai bifează o sală de sport în Dolj. Cum va fi atribuit contractul

Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate – preţ“, unde preţul va conta în procent de 75%. Diferenţa va fi făcută de experienţa profesională a managerului de proiect, arhitectului, inginerului proiectant de structuri pentru construcții, inginerului proiectant pentru instalaţii electrice şi a inginerului proiectant pentru instalaţii sanitare.

CNI mai bifează o sală de sport în Dolj
CNI mai bifează o sală de sport în Dolj: la Rojişte

Rămâne de văzut dacă suma pusă în joc, care este şi ea stas, va fi suficientă, având în vedere creşterile de preţuri la manoperă şi materiale. La o valoare apropiată de cea de acum au fost licitate şi sălile de sport puse pe tapet de CNI în 2019.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS