5.6 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljOul lui Brâncuşi va fi inaugurat cu fast

Oul lui Brâncuşi va fi inaugurat cu fast

Inaugurarea Oului lui Brâncuşi va fi făcută cu mare fast, costurile se ridică la peste 250.000 de lei. Prisma din sticlă unică în lume realizată cu fonduri europene se va bucura de o inaugurare specială pe data de 15 septembrie 2022.

Lucrările au fost încheiate şi beneficiarul lucrărilor, Consiliul Judeţean Dolj a decis ca Centrul Internaţional Constantin Brâncuşi să se deschidă oficial în data de 15 septembrie. Fiind vorba de un „eveniment de talie internaţională” cu invitaţi din ţară şi străinătate, acesta va fi marcat printr-o festivitate aparte. Cei aproximativ 300 de invitaţi vor păşi pe covorul roşu şi vor socializa în acorduri simfonice. Momentul artistic va fi completat cu un recital susţinut de cunoscutul interpert Tudor Gheorghe.

Evenimentul se va desfăşura în curtea Muzeului de Artă din Craiova, aici fiind amplasat şi Centrul Constantin Brâncuşi. Durata evenimentului va fi de două ore şi va cuprinde: ” Sosirea şi primirea invitaţilor, intonarea Imnului naţional, susţinerea de discursuri, moment artistic, acordare de interviuri şi socializarea”.

Pe parcursul evenimentului se vor face proiecţii video pe faţada muzeului cu scopul de a promova şi familiariza publicul cu noul proiect. Promovarea proiectului şi a evenimentului în sine se va face atât în mass-media locală cât şi naţională, la posturi tv şi presa scrisă.
Considerând că este un eveniment cu ştaif la care vor participa invitaţi din ţară şi străinătate, Consiliul Judeţean Dolj va licita pentru găsirea unei firme cu experienţă în domeniu. Aceasta trebuie să asigure o bună desfăşurare a solemnităţilor inaugurării prismei din sticlă.


Procedura de achiziţie de servicii de organizare a festivităţii de inaugurare a Centrului Internaţional Brâncuşi este împărţită în 3 loturi, astfel:

Lotul 1 – Achiziţie servicii organizare eveniment de inaugurare a Centrului Internaţional Constantin Brâncuşi prin intermediul unei firme specializate. Valoare acestui lot este estimatăla 100.000 de lei fără TVA.

Cel de-al doilea lot vizează Servicii de promovare eveniment în presa naţională prin intermediul unei agenţii de presă. Pentru publicitate costurile estimate sunt de 84.034 de lei fără TVA.

Cel de-al treilea lotul – Servicii de realizare şi proiecţie video mapping; valoare estimată are o valoare de 75.000 de lei fără TVA, conform datelor postate pe site-ul CJ Dolj. În total, costurile cu inaugurarea Centrului se ridică la 259.034 de lei fără TVA.

De la idee, la inaugurare

Ideea unei astfel de prisme unică în lume i-a aparținut celebrului arhitect Dorin Ștefan. Consiliul Județean Dolj a fost cel care a pus-o apoi în practică, atrăgând fondurile europene necesare. E drept, cu destule probleme. Proiectul a fost demarat de CJ Dolj în 2015. Firma care l-a obținut, tot una din Italia, a dat însă greș, iar fondurile s-au pierdut. Proiectul a fost reluat în 2017, odată cu atribuirea contractului către asocierea Manelli Impresa SRL – Scotta SRL, pentru suma de 23.145.378 de lei (inclusiv TVA). Italienii au lucrat la partea de galerie subterană, dar prisma a fost lăsată pe mâna specialiștilor din Germania.
Ridicarea și lipirea bucăților de sticlă de 12,6 metri nu a fost o treabă ușoară.

Lucrările au început în iulie 2020, a fost nevoie și de oprirea circulației în dreptul Muzeului de Artă pentru ca utilajele să poată aduce, ridica și menține pe poziții dreptunghiurile imense de sticlă. La cea mai mică adiere de vânt, sticla se putea face țăndări. Lucru care s-a și întâmplat la începutul lunii august 2020, când o vijelie puternică a lovit Craiova, iar una dintre bucățile de sticlă a pleznit. Lucrările însă au continuat. Sticla spartă a fost ulterior înlocuită cu o alta comandată pe loc la firma Sedak din Germania, dar s-a întârziat cu execuția. Vremea și măsurile de siguranță impuse de pandemie au contribuit și ele, până la urmă, la prelungirea termenului de finalizare a lucrării. Totuşi construcţia s-a încheiat în vara anului trecut.

Prisma are aproape 200 de tone

Centrul Internațional „Constantin Brâncuși“ a fost gândit ca un Centru Turistic Interactiv unic în lume. Complexul muzeal dedicat marelui sculptor cuprinde o galerie subterană de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție. Prisma are aproape 200 de tone și este așezată pe placa de beton de deasupra galeriei subterane. În prisma unicat din sticlă, se va putea ajunge cu ajutorul unui lift. Ea conține o interpretare la scară largă a două dintre operele lui Brâncuși – „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“, însă ele pot fi zărite doar din interiorul prismei, nu și din afara ei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS