20.6 C
Craiova
sâmbătă, 4 mai, 2024
Știri de ultima orăLocal(VIDEO) Prisma unică în lume dedicată lui Brâncuși este gata

(VIDEO) Prisma unică în lume dedicată lui Brâncuși este gata

-

Prisma unică în lume dedicată sculptorului Constantin Brâncuși a fost finalizată. Opera de artă a fost realizată după un proiect gândit de celebrul arhitect Dorin Ştefan şi este parte integrată a Centrului Internaţional „Constantin Brâncuși“, construit în curtea Muzeului de Artă din Craiova.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a fost cel care a făcut anunţul, pe pagina sa de socializare. „A fost finalizată construcția din sticlă dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, aflată în curtea Muzeului de Artă. Săptămâna aceasta a fost montat capacul și s-au făcut ultimele retușuri ale îmbinărilor cubului. Unic în lume, ansamblul din sticlă oferă imagini spectaculoase atât ziua, cât și noaptea. Astfel, putem spune acum că municipiul Craiova va intra pe harta obiectivelor de cultură, cu un Centru Turistic Interactiv unic în lume“, a menţionat Cosmin Vasile.

Investiţia a fost realizată din bugetul Consiliului Judeţean Dolj şi a costat 23.145.378 de lei (inclusiv TVA), adică peste 4,7 milioane de euro. De lucrări s-au ocupat firmele italiene Manelli Impresa SRL și Scotta SRL, care s-au asociat și au câștigat, în 2018, licitaţia demarată de CJ Dolj. Ridicarea prismei a căzut însă în sarcina unei firme specializată din Germania, Montec International, singura capabilă să lipească bucăţi de sticlă de mari dimensiuni.

Cum arată prisma unică în lume dedicată lui Brâncuși

Prisma din sticlă construită în curtea Muzeului de Artă are 12,6 metri înălţime şi este formată din 31 de bucăți de sticlă, 336 de lamele orizontale și aproape 700 de vincluri de aluminiu. Prisma cântărește aproape 200 de tone şi este așezată pe placa de beton de deasupra galeriei subterane. Aici se află şi Centrul „Brâncuşi“. El a fost gândit, de fapt, ca un Centru Turistic Interactiv unic în lume.

Complexul muzeal dedicat marelui sculptor cuprinde o galerie subterană de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție. La suprafață se află doar prisma unicat din sticlă, în care se va putea ajunge cu ajutorul unui lift. Ea conține o interpretare la scară largă a două dintre operele lui Brâncuși – „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“, însă ele pot fi zărite doar din interiorul prismei, nu și din afara ei.

În proiectul de realizare a Centrului „Constantin Brâncuşi“ a fost implicată şi firma craioveană Eurotehnica IT&C SRL. Ea a fost contractată de asocierea italiană pentru a lucra la partea de electricitate a complexului, tot ceea ce înseamnă instalaţii electrice şi echipamente electrice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ce program are RAT Craiova de Sărbătorile Pascale

R.A.T. SRL Craiova aduce la cunoştinţa călătorilor programul de...

ȘTIRI GdS