20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSupărare pe debranşare

Supărare pe debranşare

Nu beneficiază de căl­dură de la Termoficare, dar asociația o pune să plătească facturi pentru consumul de energie termică. Este situația în care se găsește o craioveancă din cartierul Valea Roşie, pe care asociația nu o consideră debranșat, fiindcă nu a făcut dovada „debranşării corpurilor de încălzire”.

O craioveancă s-a trezit că are de plătit în luna aprilie a.c o factură de 325 de lei pentru căldură deşi la data de 31.03.2022 şi-a montat centrală de apartament. Reprezentanții asociației de proprietari au pus-o pe Elena Vlăduţ, locatar în blocul M8 din cartierul craiovean Valea Roşie, să plătească energia termică pe care nu a consumat-o pe motiv că nu a făcut dovada debranșării. Cum locatara nu a știut cum să procedeze pentru a urma toți pașii pentru debranșare, iar reprezentanții Asociației de proprietari 14 Eroilor din Valea Roşie nu au făcut nici un demers pe lângă operatorul local, aceasta a ajuns să plătească două surse de încălzire, centrala de apartament și sistemul de termoficare.

Locatara din blocul M8

„Eu le-am depus la asociaţie procesul-verbal de punere în funcţiune a centralei. Eu sunt cea care am adus coloana de gaze pe casa scării. De la asociaţia de proprietari nu au zis nimic. Culmea este că ceilalţi vecini ai mei care şi-au pus centrală au fost scăzuţi de la căldura din sistemul centralizat, iar eu nu. Eu văzând că proprietarii de la celelalte apartamente au fost scăzuţi nici nu mi-am pus problema că voi ajunge în această situaţie. Am aprobare de la Termo Urban de anul trecut, din luna august. Eu nu ştiu ca firma de repartitoare şi care a făcut inventarierea să vină la apartamentele debranşate. Asociaţia spune că nu au bază de date, că nu cunosc temeiul legal şi nu au habar. Le-am dat citirile la apă rece, se vedea clar că nu mai apare apă caldă. Nu-i nimic vom ajunge şi în instanţă, dacă nu înţeleg”, spune locatara de la apartamentul cu numărul 7.


Craioveanca mai spune că este un abuz şi va transmite această situaţie şi Serviciului de Coordonare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei Craiova.

Blocul M8/foto Claudiu Tudor

Asociaţia de proprietari cere constatarea debranşării

Într-adevăr pe lista de plată, proprietara de la apartamentul cu numărul 7 figurează la întreținere, pe luna aprilie, cu o sumă de 325 de lei pentru căldură. Aceasta spune că în aceiaşi situaţie se găsesc şi apartamentele vecine, dar acestea au sume mai mici ceea ce o face să creadă că sumele reprezintă căldura doar pe părţile comune.

„Pe scară avem patru centrale, iar doi proprietari s-au branşat doar pentru aragaz. Nu mi-a venit să cred când am văzut lista de plată. De exemplu, doamna de la apartamentul 2 care este la fel cu al meu are de plată doar 75 de lei. Nu înţeleg de ce aceste diferenţe”, spune Elena Vlăduţ.

Aceasta povesteşte că s-a dus la asociație să întrebe de ce are atât de plată, iar administratora i-a răspuns ca „asta este, fapta este consumată”.


Proprietara a făcut chiar o solicitare scrisă către asociaţia de proprietari 14 Eroilor. Răspunsul a fost următorul:

„Comitetul Executiv al asociaţiie de proprietari 14 Eroilor a luat la cunoştinţă solicitarea dumneavoastră nr.185 din data de 10.06.2022 şi vă comunică următoarele: după cum aţi fost informată verbal, în repetate rânduri, de ani de zile asociaţia nu mai calculează căldura, indiferent dacă apartamentele au repartitoare sau nu, ori centrale termice proprii. Deci, nu există la asociaţie o bază de date în ceea ce priveşte corpurile de încălzire ale apartamentului sau blocului. Căldura blocului dumneavoastră este calculată de către firma Techem. În cazul apartamentelor debranşate, costurile cu încălzirea au fost stabilite în urma unei constatări la faţa locului a debranşării corpurilor de încălzire. Constatările au fost solicitate de către locatrai, lucru pe care vi l-am adus şi dumneavoastră la cunoştinţă, dar aţi preferat să-l ignoraţi”, se arată în răspunsul transmis de reprezentanţii asociaţiie de proprietari 14 Eroilor.


Reprezentanţii firmei de repartitoare Techem spun la rândul lor: „Am vorbit cu proprietarul și va face demersurile necesare. Din păcate foarte mulți finalizează lucrările de debranșare fără să respecte legislația”, spune Cătătlin Popescu, reprezentant Techem

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS