11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieLinia de tramvai de la Ford intră în reabilitare

Linia de tramvai de la Ford intră în reabilitare

Linia de tramvai de la Ford intră în reabilitare. În următoarele şapte luni, tramvaiele din Craiova nu vor mai circula pe tronsonul Pod Electro – Ford.

Calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford va intra în reabilitare, aşa că transportul public în comun pe traseul mai sus amintit va fi efectuat cu autobuzele din dotarea RAT. Modernizarea liniei de tramvai va costa 5 milioane de euro (fonduri europene), lucrările fiind executate de asocierea Mari-Vila Com SRL Bucureşti – Metalcolect Prod SRL Târgu Jiu, cea care a câştigat licitaţia derulată anul trecut. 

Potrivit primarului Craiovei, lucrările presupun nu doar reabilitarea căii de rulare a tramvaiului, ci şi modernizarea staţiilor pentru călători şi extinderea sistemului de management al traficului.

„Începând de mâine (marţi – n.r.), se va închide circulația tramvaielor pe tronsonul Pod Electro – Ford, deoarece începe lucrarea de reabilitare a căii de rulare și de extindere a sistemului de management al traficului prin integrarea de noi intersecții semaforizate cu funcționare în regim adaptativ și sistem de comunicare. Concret, proiectul finanțat din fonduri europene prevede reabilitarea a peste 3.000 de metri liniari de cale de rulare, montarea a 65 de stâlpi noi de susținere a rețelei, reamenajarea rigolei de ape pluviale, realizarea canalizației electrice, modernizarea stațiilor pentru călători, dar și un management de trafic pentru intersecțiile străzii Henry Ford cu străzile Decebal, Drumul Apelor, Căpșunilor, dar și cu accesele auto de la porțile fabricii Ford“, a anunţat, pe Facebook, Olguţa Vasilescu

Linia de tramvai de la Ford intră în reabilitare. Se termină lucrările, vin şi tramvaiele noi

Edilul a mai menţionat că „lucrările au loc în următoarele șapte luni și urmează să se finalizeze exact în luna în care noile tramvaie de la Pesa vor fi aduse la Craiova“. Contractul cu firma care va reabilita calea de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford a fost semnat pe 19 ianuarie 2022. Proiectul complet a avut o valoare estimată de 23.843.103,74 lei (fără TVA) şi a fost atribuit pentru suma de 21.111.744,18 lei (fără TVA), adică puţin peste 5 milioane de euro (TVA inclus). 

Linia de tramvai de la Ford intră în reabilitare
Linia de tramvai de la Ford intră în reabilitare

Lucrările presupun extinderea sistemului de management al traficului şi reabilitarea a 1.400 m de cale dublă de rulare a tramvaiului de pe strada Henry Ford (la pachet cu reabilitarea liniei aeriene de contact și modernizarea staţiilor pentru călători). În joc au intrat doi constructori, iar câştig de cauză a avut asocierea Mari-Vila Com SRL Bucureşti – Metalcolect Prod SRL Târgu Jiu. Asocierea câştigătoare a venit şi cu trei subcontractanţi: SOMET SA Bucureşti – 5%, Luxten Lighting Company SA Bucureşti – 4% şi Altimate SA – 15,46%. 

Urmează reabilitarea liniei de tramvai de pe Calea Severinului

La începutul lunii martie, Primăria Craiova a atribuit şi un al doilea contract de modernizare a căii de rulare a tramvaiului. Este vorba de linia de tramvai din zona Peco Severinului – Cernele, mai exact de la OMV Severinului până la CLF, unde este bucla de întoarcere. Aici, lucrările vor demara în perioada următoare. Contractul a fost estimat la valoarea de 41.479.374,81 lei (fără TVA) şi a fost obţinut de firma Urban Profile Grele SRL, din Bucureşti. Aceasta s-a prezentat la licitaţie cu Swietelsky Constructii Feroviare SRL, ca terţ susţinător, şi TIAB SA – subcontractant, şi a primit contractul după ce a venit cu o ofertă de 37.046.714,93 lei (fără TVA). Adică 8,9 milioane de euro cu TVA. 

Lucrările presupun două faze: reabilitarea liniei aeriene de contact și a rețelei electrice de alimentare a acesteia și reabilitarea căii de rulare, a aparatelor de cale și a stațiilor pentru călători. Concret, vorbim de reabilitarea a 2,5 km de cale dublă de rulare a tramvaiului pe Calea Severinului, plus partea de rețea. Vor fi înlocuiți unii stâlpi, va fi nevoie de traversări noi ale căii de rulare, va trebui desfăcute actualele șine și traversele de cale ferată pe care sunt fixate acestea şi refăcute straturile de infrastructură de cale. În sarcina constructorului mai intră şi amenajarea celor 10 stații de tramvai existente și dotarea corespunzătoare a lor. Termenul de execuţie a lucrărilor este de 17 luni. 

Licitaţia pentru modernizarea depoului de tramvaie, anulată

În paralel cu cele două licitaţii deja atribuite a fost demarată şi o procedură de achiziţie în valoare de 11,8 milioane de euro, pentru reabilitarea clădirilor existente în incinta depoului de tramvaie și dotarea lor cu echipamente și utilaje specifice activității de întreținere și reparații tramvaie. În contract intra şi modernizarea rețelei de contact, a căii de rulare și a echipamentelor de cale din incinta depoului. Ofertele erau aşteptate până la finele lunii trecute, dar procedura a fost anulată

Ofertanţi au existat, dar niciunul nu a depus o ofertă completă. „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere a ofertelor nici unul din ofertanţii înscrişi nu a criptat oferta financiară/sau nu a răspuns la toţi factorii de evaluare electronici, după caz“, se arată în anunţul postat în sistemul electronic, în data de 27 aprilie. Cel mai probabil, procedura va fi reluată.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS