17.5 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratieA ajuns primul miliard de euro din PNRR. Ce bani sunt deja aşteptaţi în Dolj

A ajuns primul miliard de euro din PNRR. Ce bani sunt deja aşteptaţi în Dolj

Primul miliard de euro din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) a fost deja accesat. Anunţul a fost făcut la sfârşitul săptămânii trecute de către premierul Nicolae Ciucă.

Acesta a afirmat că „banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară”. „A fost accesat primul miliard de euro din PNRR. Banii europeni vor contribui la renovarea clădirilor din întreagă țară și reprezintă cea mai bună dovadă a modului în care Guvernul României abordează șansa enormă pentru dezvoltarea și modernizarea țării pe care o are prin acest program de redresare. Prin intermediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, autorităţile publice locale sau centrale vor derula programe de eficientizare energetică, siguranţă seismică sau la incendii”, a fost mesajul lui Nicolae Ciucă, postat pe pagina de Facebook a Guvernului.

Cu o zi înainte de deschiderea liniei de finanţare, Consiliul Judeţean (CJ) Dolj a făcut prima mutare, ştiut fiind faptul că aprobarea proiectelor se face pe principiul „primul venit, primul servit”. A aprobat în şedinţa ordinară depunerea a două proiecte, care ar putea obţine finanţare prin intermediul PNRR, fiind vorba de clădiri care au nevoie de reabilitare energetică. CJ Dolj vrea să modernizeze clădirea în care funcționează Clinica de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Filantropia și Centrul maternal „Sf. Ecaterina” şi sediul Poliției orașului Segarcea. Suma totală solicitată pentru cele două proiecte depăşeşte şapte milioane de euro.

A ajuns primul miliard de euro din PNRR. CJ Dolj pune toţi banii şi îi recuperează ulterior

Pentru primele obiective de investiţie din judeţul Dolj, pentru care se solicită fonduri din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, au fost făcute deja toate pregătirile. CJ Dolj dispune de un raport de expertiză tehnică pentru fiecare clădire în parte şi ştie ce lucrări vor fi executate. Conform hotărârii Consiliului Judeţean, solicitantul (județul Dolj) se angajează să finanțeze toate cheltuielile neeligibile care asigură implementarea proiectelor, aşa cum vor rezulta din documentațiile tehnico-economice/contractul de lucrări solicitate în etapa de implementare. De asemenea, şi sumele necesare realizării proiectelor, până la rambursarea integrală a lor, vor fi asigurate tot din bugetul județului Dolj.

„Am lucrat intens în ultima perioadă la pregătirea proiectelor pe care dorim să le finanțăm prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Astăzi (vineri – n.r.), în prima zi de depunere a proiectelor pentru componenta ce privește granturile pentru eficiența energetică a clădirilor, am depus deja documentația pentru proiectele pe care ni le-am propus pentru această linie de finanțare.

Este vorba de proiectul de reabilitare și modernizare a clădirii publice situate în strada Corneliu Coposu nr. 107 din Craiova, corp în care funcționează Clinica de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal Filantropia și Centrul maternal «Sf. Ecaterina», dar și de proiectul pentru reabilitarea și modernizarea clădirii publice în care se află sediul Poliției orașului Segarcea și al Secției 13 Poliție Rurală Segarcea. Lucrările necesare sunt de modernizare a structurii, reabilitare termică, modernizarea sistemelor de climatizare și instalarea de stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice“, a fost anunţul postat vineri de preşedintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, pe pagina sa de socializare.

„Cererile de finanțare au fost depuse încă de la primele ore ale dimineții“

Potrivit acestuia, reabilitarea clădirii Clinicii de Pediatrie se ridică la peste 5,2 milioane de euro, fără TVA, în timp ce lucrările la clădirea Poliției Segarcea au fost evaluate la 720.000 de euro, fără TVA. „Cererile de finanțare au fost depuse încă de la primele ore ale dimineții, dat fiind faptul că aprobarea acestor proiecte se realizează pe principiul «primul venit, primul servit»“, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

A ajuns primul miliard de euro din PNRR. Ce presupun lucrările de reabilitare energetică a Clinicii de Pediatrie

Conform hotărârii CJ Dolj, valoarea maximă eligibilă a proiectului „Reabilitarea și modernizarea clădirilor publice, situate în str. Corneliu Coposu nr. 107, municipiul Craiova, județul Dolj, în vederea creșterii rezistenței și stabilității acestora și scăderii emisiilor de carbon (Corp C4)” este de 30.847.593,50 lei (inclusiv TVA), calculată în conformitate cu precizările din Ghidul solicitantului. Adică 6,2 milioane de euro. În raportul de expertiză tehnică întocmit se precizează că tronsoanele I, II și IV au clasa II de risc seismic, iar tronsonul III are clasa I de risc seismic. La Clinica de Pediatrie şi Centrul maternal „Sf. Ecaterina” ar fi nevoie de lucrări de consolidare seismică şi lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii.

Mai exact, ar urma să fie izolată faţada şi înlocuită tâmplăria exterioară şi interioară, să fie izolate soclul clădirii şi terasa, să fie izolat planşeul exterior şi planşeul peste subsol şi să fie închise balcoanele. De asemenea, va fi reabilitat sistemul de încălzire şi furnizare a apei calde de consum şi refăcută instalaţia de distribuţie a agentului termic, între punctul de racord şi planşeul peste subsol/canal termic.

În proiect intră şi înlocuirea corpurilor de încălzire existente cu radiatoare, înlocuirea instalaţiei interioare de distribuţie a agentului termic pentru încălzire, dotarea clădirii cu boiler cu serpentină, cu o capacitate de minim 4.000 de litri, dotarea clădirii cu sisteme locale de climatizare, tip mono-split sau multisplit, dotarea cu sisteme de iluminat de securitate, înlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent și incandescent cu corpuri de iluminat cu eficiență energetică ridicată și durată mare de viață (inclusiv tehnologie LED) şi instalarea unui sistem de producere a energiei electrice prin intermediul unor panouri fotovoltaice.

Ce presupun lucrările de reabilitare a sediului Poliţiei Segarcea

În ceea ce priveşte proiectul „Reabilitarea și modernizarea clădirii publice în care se află sediul Poliției orașului Segarcea și al Secției 13 Poliție Rurală Segarcea (structura de investigații criminale), situată în str. Unirii nr. 113 Segarcea, județul Dolj, în vederea creșterii rezistenței și stabilității acesteia și a scăderii emisiilor de carbon”, acesta are o valoarea maximă eligibilă de 4.218.940,96 lei (inclusiv TVA), calculată în conformitate cu precizările din Ghidul solicitantului. Adică 854.000 de euro.

Sediul Poliţiei Segarcea

Clădirea se încadrează în clasa III de risc seismic şi ar avea nevoie de următorele tipuri de lucrări: izolare termică la exterior, izolare a plăcii peste subsol, reparare sau înlocuire a șarpantei, pentru a susține noua învelitoare, înlocuirea tâmplăriilor actuale şi pereţilor vitrați cu tâmplărie termoizolantă eficientă energetic. Proiectul mai presupune demolarea mai multor pereţi de compartimentare de la parter, pentru a se închide, muta sau mări mai multe goluri de uşi, refacerea pereţilor cortină şi a tavanelor false, realizarea de pereţi noi de compartimentare, refacerea finisajelor interioare, înlocuirea învelitoarei cu una nouă din tabla şi refacerea jgheaburilor de preluare a apelor pluviale şi refacerea trotuarelor perimetrale.

Clădirea Poliţiei Segarcea va mai beneficia de un sistem de 10 panouri fotovoltaice cu invertor şi contor inteligent şi de un sistem de iluminat modern, cu corpuri cu tehnologie LED. Tot aici vor fi amenajate şi stații de încărcare rapidă pentru vehicule electrice.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS