22.8 C
Craiova
luni, 29 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Parcare supraetajată în zona Liceului Energetic

Craiova: Parcare supraetajată în zona Liceului Energetic

Primăria Craiova vrea să construiască o parcare supraetajată în zona Liceului Energetic, iar vineri a emis un Certificat de Urbanism în acest sens.

Ideea construirii unor astfel de parcări nu este nouă, dar până acum municipalitatea a solicitat doar studii de fezabilitate. Executivul a prins însă în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2022 suma de 14,5 milioane de lei pentru realizarea unor astfel de parcări, 500.000 de lei fiind prevăzuți expres pentru parcarea din zona Liceului Energetic. Potrivit Certificatului de Urbanism, parcarea va avea un regim de înălțime P+2E, folosința actuală a terenului fiind de curţi construcţii – zonă cu funcțiuni complexe de interes public și servicii de interes general.

Luna trecută, Primăria a mai emis două Certificate de Urbanism pentru construirea a două parcări supraetajate: la intersecția străzii Calea București cu strada Horia și în fața Parcului „Nicolae Romanescu” (Bulevardul Nicolae Romanescu, nr 4A), vizavi de intrarea mică.

Cinci locații unde s-ar mai putea construi o parcare supraetajată

De altfel, primarul Lia Olguța Vasilescu anunța încă de anul trecut că a identificat 5 locații unde vor fi construite parcări supraetajate pe structură ușoară, cu peste 200 de locuri.

Era vorba de Calea Bucureşti, intersecţie cu strada Horia, amplasament situat în zona de locuinţe colective, având o suprafaţă de 1.500mp; Zona Judecătoriei, amplasament situat în zona istorică de locuinţe colective, având suprafaţă de 1.000 mp; Vasile Alecsandri – zona Piaţa Mare, amplasament situat în zonă cu funcţiuni complexe de interes public şi servicii de interes general, zonă protejată cu monumente şi ansambluri istorice izolate, având suprafaţa de 1.000 mp; Calea Bucureşti – zona Bl.C9-C10, amplasament aflat în zona de parcare/circulaţii carosabile, având suprafaţa de 238 mp; Nicolae Romanescu nr.4 A, amplasament situat în zonă mixtă de locuinţe cu servicii şi comerţ, zonă de protecţie a monumentului istoric „Parcul Nicolae Romanescu, având suprafaţă de 300 mp.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS