9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCazare pentru copiii cu nevoi speciale din Ucraina, în centrele CJ Dolj

Cazare pentru copiii cu nevoi speciale din Ucraina, în centrele CJ Dolj

Consiliul Judeţean (CJ) Dolj pune la dispoziţia refugiaţilor din Ucraina spaţii de cazare pentru copiii cu nevoie speciale şi familiile acestora, dar şi locuri de cazare pentru orice persoană care a părăsit ţara vecină din cauza războiului.

Peste 100 de locuri de cazare sunt disponibile în internatele școlilor speciale din subordinea CJ Dolj şi în două case de tip familial ale Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj, după cum susţine preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile. Acesta a mai precizat că refugiaţii din Ucraina cazaţi în spaţiile instituţiilor din subordine vor primi şi trei mese pe zi.

„În perspectiva acutizării crizei refugiaților din Ucraina, am pregătit spații de cazare pentru copiii cu nevoi speciale, dar și pentru familiile care sosesc din zonele de conflict. Consiliul Județean Dolj a pus la dispoziție peste 100 de locuri de cazare în cele trei internate ale școlilor speciale din subordinea instituției noastre și în două case de tip familial ale Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj. De asemenea, 45 de locuri sunt disponibile la Hotel Parc pentru orice refugiat ucrainean. Pe perioada în care vor fi cazate în spațiile instituțiilor din subordinea Consiliului Județean, toate persoanele vor beneficia de trei mese pe zi“, a anunţat Cosmin Vasile, pe pagina sa de socializare.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj mai spune că instituţia pe care o conduce este în legătură permanentă cu Instituția Prefectului Dolj și cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltenia“ și va răspunde tututor solicitărilor venite din partea autorităților care se ocupă de preluarea refugiaților de război.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS