9.8 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSe scumpește gunoiul

Se scumpește gunoiul

Craiovenii vor plăti mai mult începând de la 1 ianuarie 2022 pentru gunoi. Taxa specială de salubrizare creşte de la 11lei/lună/persoană, cât este la această dată, la 12 lei/lună/persoană.

Taxa pentru deşeuri reciclabile este cea care creşte cuantumul preţului gunoiului în Craiova. Decizia o vor lua consilierii locali în ședința de joi, 16.12.a.c. În 2021, aceasta a fost stabilită în cuantum de 2 lei, iar din 2022 aceasta creşte la 3 lei. Prin urmare, cei 9 lei taxa pentru deșeuri reziduale plus cei trei lei, rezultă taxa pe care o plătește fiecare craiovean pentru gunoiul ridicat de operatorul de slaubritate.

Deşeuri
Deşeuril

Solicitarea vine din partea A.D.I. ECODOLJ. Conform regulamentului privind instituirea și administrarea taxei speciale de salubrizare în municipiul Craiova, “ajustarea şi modificarea ulterioară a taxelor speciale de salubrizare se face de catre autoritatea administratiei publice locale, la solicitarea A.D.I. ECODOLJ până cel târziu în luna noiembrie a fiecărui an”.

Astfel, ADI “ECODOLJ” a solicitat la sfârșitul lunii noiembrie „stabilirea cuantumului taxei speciale de salubrizare, în cazul prestațiilor efectuate în beneficiul întregii comunități locale, utilizatori persoane fizice din municipiul Craiova pentru anul 2022.

Cuantumul taxei speciale de salubrizare propusă spre aprobare pentru Municipiul Craiova, aferentă anului 2022 este stabilită, astfel:

Platformă de gunoi
Platformă de gunoi

pentru utilizatorii casnici persoanele fizice,este de: 12 lei/persoană/lună compusă din: – taxa distinctă deșeuri reziduale 9 lei/persoană/lună; – taxa distinctă deșeuri reciclabile 3 lei/persoană/lună;

pentru utilizatorii non-casnici care refuză încheierea contractului cu operatorul de salubrizare, instituită în conformitate cu art. 26 alin. (1) lit. c) din Legea serviciului de salubrizare a localitatilor nr. 101/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este de 144 lei/mc”.

Se scumpește gunoiul. Ce s-a plătit în 2021

Actuala taxă este în vigoare din luna iulie, când operatorul Iridex și-a început activitatea în Craiova. Știm cu toții că de la acel moment, craiovenii nu au mai avut contracte cu Salubritatea, iar gunoiul s-a plătit la DIT sub forma unei taxe. Pentru 2021, taxă a fost stabilită în cuantum de 11 lei/lună/ persoană, pentru utilizatorii casnici (taxă distinctă pentru deșeuri reziduale – 9 lei; taxă distinctă pentru deșeuri reciclabile – 2 lei), şi 144 lei/mc, pentru utilizatorii non-casnici care refuză încheierea contractului cu operatorul de salubritate.

Crește tariful doar la persoanele fizice

Gunoi
Gunoi

“Proiectul de hotărâre vizează pe de o parte persoanele fizice și pe de altă parte persoanele juridice care nu au încheiat contract cu operatorul și care se impun la taxa. Proiectul de hotărâre nu se referă la tarifele percepute direct între operator și persoanele juridice. Această creștere a tarifului doar pentru populație, la acest moment, se datorează necesității acoperirii costurilor pentru îndeplinirea indicatorului de colectare separată aferent anului 2022 (mai mare cu 10% fata de 2021), inclusiv în ceea ce privește acoperirea costurilor cu infrastructura necesară atingerii acestui indicator”, a precizat Adela Plăcintescu, reprezentant ADI ECODOLJ.

Containere îngropate
Containere îngropate

In legatura cu persoanele juridice aceasta a mai spus:

„Taxa acum este de 144 lei/ mc și se stabilește pentru fiecare persoana juridică în parte, în funcție de mai multe criterii stabilite dupa destinația clădirii – obiectul de activitate/suprafață/persoane, etc (este detaliat în Regulamentul de instituire a taxei).
Însă, taxa pentru persoane juridice este însoțită de penalitate pentru neîncheierea contractului cu operatorul (excepție situația în care se afla în imposibilitate să încheie din motive tehnice) așa ca nu este o soluție de evitare a contractului pentru ca este mai costisitoare pentru persoanele juridice”.

Containere

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS