10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDrumul Craiova – Cetate, la primul strat de asfalt

Drumul Craiova – Cetate, la primul strat de asfalt

Este gata asfaltarea drumului Craiova – Cetate. Cei 67 de kilometri ai drumului județean (DJ) 552 Craiova – Cetate, a cărui modernizare a demarat anul trecut, sunt asfaltați în proporție de 95%, potrivit președintelui Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile. Este vorba de primul strat de asfalt, care a fost finalizat în totalitate pe tronsonul II al drumului, între Râpa Roșie și Cetate (39,8 km), și aproape în totalitate pe primul tronson (Craiova – Terpezița).

Lucrările de asfaltare de la tronsonul I vor fi reluate în primăvară, când va fi turnat și stratul de uzură pe toată suprafața DJ 552 Craiova – Mofleni – Bucovăţ – Terpeziţa – Sălcuţa – Vârtop – Caraula – Cetate. Până atunci, se va mai lucra la trotuare, la pistele pentru biciclete (tronsonul II), dar și la podul peste Jiu, la structura drumului și la rigole (tronsonul I).

Constructorul de pe tronsonul II, firma craioveană Strade Bauunternehmung SRL, s-a mobilizat bine în teren și a finalizat, săptămâna trecută, turnarea primului strat de asfalt (lucrări demarate în august). Imaginile prezentate pe parcursul lucrărilor au fost spectaculoase, mai ales cele filmate de sus, iar „bijuteria“ DJ 552 este sectorul de la Râpa Roșie, un fel de „Transalpina de Dolj“, dacă este să ne luăm după serpentine.

Râpa Roșie, cea mai spectaculoasă imagine a drumului Craiova - Cetate
Râpa Roșie, cea mai spectaculoasă imagine a drumului Craiova – Cetate

„Drumul arată foarte bine. Știu cum a fost făcut proiectul în 2017, când l-am depus pentru a obține finanțare europeană, și pot să spun acum, după ce s-a asfaltat, că arată exact cum l-am dorit noi“, a afirmat Cosmin Vasile. La tronsonul II al DJ 552 au fost folosite, zilnic, peste 1.200 de tone de mixtură asfaltică, necesară amenajării a aproximativ 1,3 kilometri de drum.

Ce lucrări mai sunt de executat la drumul Craiova – Cetate

Președintele CJ Dolj a precizat vinerea trecută, pe pagina sa de socializare, și ce lucrări se vor mai executa în acest an la drumul Craiova – Cetate.

„Peste 95% din drumul județean 552 Craiova – Cetate este asfaltat, iar cel de-al doilea tronson o să fie asfaltat în proporție de 100% la sfârșitul acestei săptămâni. Odată cu finalizarea celor 3,3 kilometri de drum în intravilanul localității Caraula, se încheie operațiunea de asfaltare cu primul strat pe toată distanța cuprinsă între Râpa Roșie și Cetate, urmând ca stratul de uzură să se toarne în primăvara anului viitor. În perioada următoare vor continua lucrările de amenajare a trotuarelor și a pistelor de cicliști în localitățile Vârtop, Caraula și Cetate. Pe primul tronson de drum se continuă lucrările la podul peste râul Jiu din comuna Bucovăț, dar și în intravilanul comunelor Bucovăț și Terpezița, la structura drumului și la execuția rigolelor de acostament și cele carosabile“, a menționat Cosmin Vasile.

A fost turnat primul strat de asfalt pe drumul județean 552 Craiova – Cetate. Stratul de uzură va fi întins la primăvară.
A fost turnat primul strat de asfalt pe drumul județean 552 Craiova – Cetate. Stratul de uzură va fi întins la primăvară.

Lucrările de modernizare a tronsonul II al drumului judeţean Craiova – Cetate sunt executate Strade Bauunternehmung SRL, liderul asocierii din care mai fac parte Condor Păduraru SRL (județul Olt) și Hydrostroy AD (Bulgaria). Contractul de execuţie are o valoare de 99,3 milioane de lei (TVA inclus), iar lucrările trebuie finalizate anul viitor. La primul tronson al drumului, cu o lungime de 27,7 km, lucrează asocierea craioveană Domarcons SRL – Erpia SA, contractul având o valoare de 97 de milioane de lei. Termenul de finalizare este tot 2022.

DJ 552, modernizat cu bani de la UE și dintr-un împrumut bancar

Pentru modernizarea DJ 552 au fost obținute fonduri europene, în cadrul exercițiului financiar 2014-2020. Banii nu au fost însă suficienți, având în vedere majorările ulterioare ale prețurilor la materialele de construcții și a salariului minim brut din acest domeniu, așa că s-a apelat și la un împrumut bancar de aproape 18 milioane de euro. Valoarea totală a lucrărilor de modernizare a drumului Craiova – Cetate este de aproape 48 de milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS