8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBătrână în stare de putrefacţie, ţinută în apartament pentru pensie

Bătrână în stare de putrefacţie, ţinută în apartament pentru pensie

O situaţie ruptă din filmele de groază a ieşit la iveală în Slatina, judeţul Olt. Într-un bloc aflat pe Aleea Muncii, începuse să se simtă un miros oribil, înţepător. Oamenii care locuiesc în blocul respectiv şi-au dat seama că ceva nu este în regulă şi au sunat la 112.

O echipă de poliţişti a mers la apartamentul de unde ieşea mirosul puternic. Poliţiştii au descoperit că în locuinţă se afla cadavrul unei bătrâne, care se afla deja în stare de putrefacţie.

Şocant este că femeie nu locuia singură, ci alături de fiul ei, în vârstă de 54 de ani, care nu a anunţat autorităţile că mama sa a murit.

Trupul femeii a fos ridicat şi transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina. Fiul acesteia a fost dus la audieri. Potrivit unor surse, se pare că bărbatul ar fi ţinut-o în casă pe mama sa decedată pentru a mai încasa pensia. „În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență Slatina în vederea efectuării necropsiei”, a precizat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Olt.

Citeşte şi: Veşnicul gunoi de la catedrală

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS