13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalNicio surpriză! PNL Dolj îl susţine pe Cîțu

Nicio surpriză! PNL Dolj îl susţine pe Cîțu

PNL Dolj susține moțiunea premierului Florin Cîțu, „România Liberală”, la alegerile din 25 septembrie pentru şefia partidului. Premierul îl are drept contracandidat pe actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban. Asta s-a decis, joi, în ședința Colegiul Director Județean al Filialei PNL Dolj, for de conducere din care fac parte toți primarii și președinții de organizații comunale și orășenești.

La eveniment, alături de președintele PNL Dolj, Ștefan Stoica, au mai participat ministrul Muncii, prim-vicepreședintele PNL Raluca Turcan, deputatul Nicolae Giugea și vicepreședintele regional, deputatul Gigel Știrbu, membru în Comisia pentru Organizarea Congresului PNL din data de 25 septembrie.

„Colegiul Director Județean al PNL Dolj, întrunit statutar, s-a pronunțat prin vot secret în privința celor două moțiuni ale candidaților la președinția Partidului Național Liberal. În urma votului celor 107 delegați, moțiunea premierului Florin Cîțu, «România Liberală», a obținut un număr de 101 voturi pentru și 6 voturi împotrivă, iar moțiunea președintelui Ludovic Orban, «PNL – Forța Dreptei», a obținut un număr de 10 voturi pentru și 97 de voturi împotrivă. Urmare a rezultatului votului membrilor Colegiului Director Județean, moțiunea președintelui Ludovic Orban nu a întrunit susținerea filialei. Astfel, PNL Dolj susține doar moțiunea premierului Florin Cîțu, «România Liberal㻓, se arată într-un comunicat al PNL, filiala Dolj.

În cadrul Colegiului Director Județean a fost aprobată și componența nominală a delegaților care vor participa la Congresul din data de 25.09.2021, filiala PNL Dolj urmând să fie reprezentată de o delegație de 132 de membri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS