22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljContinuă demolarea garajelor amplasate ilegal în Craiova

Continuă demolarea garajelor amplasate ilegal în Craiova

Primăria Craiova a pus gând rău garajelor amplasate ilegal pe domeniul public al oraşului. Construcţiile sunt inventariate, iar cele care nu au titlul valabil pentru ocuparea terenului sunt puse la pământ. Până în acest moment au fost demolate zeci de garaje pentru care deţinătorii nu aveau autorizaţie de amplasare sau a căror autorizaţie nu mai era valabilă.

Posted by Poliția Locală a Municipiului Craiova on Tuesday, August 24, 2021
Demolare


Deţinătorii acestor construcţii au fost atenţionaţi că trebuie să şi le demoleze. În caz contrar vor fi demolate de către angajaţii RAADPFL. Ulterior costurile demolării vor fi suportate de către deţinătorii care nu s-au conformat notificărilor primăriei. Acţiunea de demolare a început în primăvara acestui an şi este în plină desfăşurare.
Poliţia Locală a anunţat că zeci de astfel de construcţii au fost demolate şi că va continua această acţiune de inventariere şi demolare.

Demolare
Demolare

„Continuă acțiunea de inventariere şi desfiinţare a construcțiilor – garaje ce nu deţin contracte cu autoritatea locală care să le permită să ocupe domeniul public sau privat al municipiului Craiova. Serviciul Disciplină în Construcții din cadrul Poliției Locale derulează acțiunea de inventariere şi eliberare a domeniul public/privat al municipiului Craiova”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Poliţiei Locale Craiova.

Garaje demolate în Sărari
Garaje demolate în Sărari


Continuă demolările

Au fost demolate garajele de pe strada Florilor de lângă Grădina Botanică, cele din cartierul 1 Mai, zona Ciupercă, în Craioviţa Nouă, dar şi din alte zone ale Băniei.
Totodată, au fost emise alte de zeci de somaţii pentru deţinătorii unor garaje care ocupă domeniul public fără forme legale.
Nu mai târziu de ieri au fost demolate garajele din cartierul Sărari, în zona blocurilor K1 -K3. Deținătorii nu aveau titluri valabile pentru ocuparea terenului.
Recuperarea spațiului ocupat de garajele dintre blocuri poate avea drept efect creşterea numărului de locuri de parcare, de spaţii verzi şi lărgirea trotuarelor. În acest fel dispare favoritismul în utilizarea spaţiului urbei de către craioveni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS