8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDolj: Trupul băiatului de 17 ani dispărut în Dunăre, la Ciupercenii Vechi, a fost găsit

Dolj: Trupul băiatului de 17 ani dispărut în Dunăre, la Ciupercenii Vechi, a fost găsit

Trupul băiatului de 17 ani, din localitatea Ciupercenii Noi, judeţul Dolj, care s-a înecat marţi în Dunăre, unde a intrat să se scalde, a fost găsit de echipele de căutare în fluviu şi scos la mal, după aproximativ 24 de ore.

Potrivit IPJ Dolj, marţi, în jurul orelor 16,00, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Calafat au fost sesizaţi prin apel 112 de către un tânăr din comuna Ciupercenii Noi, cu privire la faptul ca fratele său, de 17 ani, din aceeaşi localitate, a dispărut în apele fluviului Dunărea, pe raza localităţii Ciupercenii Vechi, în timp ce se afla la scăldat.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii împreună cu un specialist criminalist din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat, pompieri şi elicopterul SMURD din cadrul ISU Dolj, o echipă de scafandri din cadrul ISU Olt şi poliţişti din cadrul STPF Dolj cu o ambarcaţiune, care au început căutarea tânărului. Echipa de scafandri a desfăşurat activităţi de căutare în cursul zilei de ieri, până în jurul orelor 22,10, persoana nefiind găsită. În aceasta dimineaţă, căutările au fost reluate în vederea găsirii persoanei în cauza”, informează IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, fiind totodată dispusă efectuarea unei expertize medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS