5.9 C
Craiova
joi, 5 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCând se va încheia reabilitarea clădirilor IML Craiova

Când se va încheia reabilitarea clădirilor IML Craiova

Reabilitarea clădirilor IML Craiova va fi gata în termenul stabilit prin contract: 12 luni de la primirea ordinului de începere a lucrărilor.

Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, a efectuat, astăzi, o vizită pe şantierul deschis în urmă cu două luni în curtea Institutului de Medicină Legală şi a anunţat că proiectul se află deja într-un stadiu avansat.

„O clădire care începuse să arate ca o ruină este readusă la viață, în această perioadă, prin lucrări majore de reparații. Am fost astăzi pe șantierul Institutului de Medicină Legală din Craiova, acolo unde echipele de muncitori au adus proiectul într-un stadiu avansat. În corpul de clădire din partea dreaptă a curții s-au finalizat lucrările exterioare, iar acum se efectuează ultimele finisaje la interior. La corpul principal al IML s-a decopertat fațada, s-au montat o parte dintre elementele de tâmplărie exterioară și se va trece la tencuirea pereților. Constructorul m-a informat că, de săptămâna viitoare, urmează să înceapă lucrările în interiorul clădirii“, a anunţat Cosmin Vasile pe pagina sa de socializare.

Reabilitarea clădirilor IML Craiova costă 380.000 de euro

Cu toate acestea, termenul de finalizare a lucrărilor a rămas cel stabilit iniţial, adică un an. Ceea ce înseamnă că reabilitarea clădirilor IML Craiova va fi gata în primăvara anului viitor. Aşa cum a precizat, de altfel, şi preşedintele CJ Dolj. „Reparația clădirii Institutului de Medicină Legală presupune intervenții la acoperiș, refacerea tencuielilor, montarea de noi elemente de tâmplărie, precum și schimbarea tuturor instalațiilor sanitare, termice și electrice. Lucrarea urmează să fie finalizată în primăvara anului viitor“, a menţionat Cosmin Vasile.

Contractul de lucrări a fost semnat în data de 1 aprilie. Fondurile pentru reabilitarea clădirilor IML Craiova au fost asigurate de Consiliul Judeţean Dolj, din bugetul judeţului. Din suma estimată de 500.000 de euro, vor fi cheltuiţi 380.000 de euro, suma rezultată în urma adjudecării licitaţiei. Patru firme au participat la licitaţie, contractul „Reparații curente ale clădirilor (Corp C1; C2; C3 și C5) situate în strada Vasile Alecsandri, nr. 20, municipiul Craiova, judeţul Dolj“ fiind atribuit SC Construct Invest Carpaţi SRL, din Craiova, la valoarea de 1.851.701 lei, inclusiv TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS