6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDPCEP Dolj poate elibera, în sfârşit, cărţi de identitate

DPCEP Dolj poate elibera, în sfârşit, cărţi de identitate

DPCEP Dolj poate elibera, în sfârşit, cărţi de identitate. Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj a anunţat că începând de luni, 19 aprilie, persoanele care au depus cereri de eliberare cărți de identitate anterior datei de 1 aprilie își pot ridica actul de identitate de la ghișeele serviciilor publice de evidență a persoanelor la care au depus cererea.

„Problema aprovizionării cu materialele necesare tipăririi cărților de identitate a fost rezolvată, iar soluționarea cererilor de eliberare acte de identitate va reintra în normalitate începând cu săptămâna viitoare, fără ca persoanele să mai fie nevoite să aducă documente justificative în susținerea cererii. Folosim acest prilej pentru a-i informa pe toți cei care domiciliază în județul Dolj că, pentru situații deosebite care necesită urgentarea eliberării cărții de identitate, cererea poate fi depusă și la ghișeele Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj care funcționează la etajul clădirii Centrului Comercial «Auchan», din strada Calea Severinului, zilnic, între orele 08.30 – 15.30, iar joia programul este prelungit până la ora 19.00“, precizează DPCEP Dolj.

DPCEP Dolj: „Ultimele două luni de zile ne-au creat mari probleme“

Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dolj îi informează pe cei care dețin acte de identitate a căror valabilitate a expirat după data de 15.03.2020 și pe cei cu acte de identitate a căror valabilitate va expira în perioada următoare, că nu sunt obligați să solicite preschimbarea, deoarece valabilitatea acestora a fost prelungită prin art. 4 alin.5) din Legea 55/2020, pe întreaga perioadă a stării de pandemie și încă 90 zile după încetarea acesteia.

„Ultimele două luni de zile ne-au creat mari probleme, a fost o situație fără precedent după descentralizarea activității de evidență a persoanelor și sperăm să nu se mai repete. Orice problemă, sugestie sau apreciere cu privire la serviciile prestate de angajații serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor din județul Dolj, rugăm să ne fie transmise pe adresa de mail a instituției: [email protected] sau la numerele de telefon: 0351437038; 0351437039“, a mai anunţat DPCEP Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS