19 C
Craiova
joi, 2 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalRampă pentru persoanele cu dizabilități, construită din placaj

Rampă pentru persoanele cu dizabilități, construită din placaj

La o instituție publică din comuna gorjeană Telești a fost amenajată o rampă din placaj pentru a facilita accesul persoanelor cu dizabilități sau în scaunul rulant.

Construcția este foarte greu de utilizat. Atunci când sunt precipitații, nu numai că nu facilitează accesul, ci poate pune în pericol integritatea fizică a celor care încearcă să meargă pe rampă, că sunt sau nu imobilizați în scaunul rulant.

În comuna Telești sunt trei persoane imobilizate în scaunul rulant. Una dintre acestea este Robert Gavrilescu, un tânăr de peste 46 de ani, care toată viața a mers în scaunul rulant. Bărbatul a rămas cu dizabilități pe viață, după ce în copilărie i-a fost administrat vaccinul antipoliomielită. De la brâu în jos nu mai este dezvoltat normal. De la vârsta de un an nu a mai putut să meargă. Prin urmare, este dependent de scaunul cu rotile. Deci nu se poate pune problema să poată să urce vreo scară.

Au pus un placaj peste treptele de la școală

Robert Gavrilescu a declarat că rampa din placaj a fost așezată direct peste treptele de la Școala Primară nr. 1 din satul Buduhala.

În clădirea respectivă nu se mai desfășoară cursuri, dar au loc diferite evenimente și funcționează și ca secție de votare.

În urma demersurilor făcute de Robert Gavrilescu, Primăria Telești a amenajat în toamna anului trecut o rampă la imobilul respectiv, dar nu poate fi utilizată, din cauza materialului din care este confecționată. Nici balustrada nu poate fi folosită.

Interesant este că Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Gorj a analizat rampa respectivă de acces și a stabilit că este una „rezonabilă”. Acest lucru este consemnat într-un răspuns primit de bărbatul imobilizat în scaunul rulant.

Adresa respectivă l-a lăsat fără replică pe localnicul din Telești.

„Nu cerem nimic în plus decât ce prevede legea pentru persoanele cu dizabilități. Rampele de acces nu sunt o problemă doar în mediul rural, ci și în zonele urbane. Accesul se face foarte greu când ești în scaun rulant în România. Am cerut și eu de ani de zile o rampă la școala respectivă. A fost făcută, dar nu poate fi folosită.

Anul trecut nici nu am mai mers la vot pentru că mi-a fost frică să urc pe așa ceva. Nici urna mobilă nu am cerut-o pentru că a fost pandemie și de obicei fac tot posibilul să verifice cu cine ai votat. Eu știu că votul e secret. Nu știu ce trebuie să facem să avem și noi condițiile prevăzute de lege. La toate instituțiile trebuie facilitat accesul pentru persoanele cu dizabilități”, a declarat Robert Gavrilescu.

Primarul a refuzat o rampă gratuită

Intresant este că săptămâna trecută un cetățean s-a oferit să construiască o rampă nouă, din beton, la Școala din Buduhala. Totul era gratuit, iar administrația locală nu ar fi trebuit să facă niciun fel de efort.

Edilii au refuzat însă rampa gratuită, pe motiv că imobilul respectiv urmează să intre într-un proces de reabilitare. Astfel, clădirea va fi transformată în centru de asistență socială sau într-un spațiu cu o destinație în folosul comunității. Prin urmare, donația a fost refuzată.

Potrivit conducerii primăriei, în viitorul proiect de modernizare și amenajare ar urma să fie prevăzută și o rampă pentru accesul persoanelor cu dizabilități.

Până atunci, Robert Gavrilescu mai are de așteptat, să vadă că și drepturile celor cu nevoi speciale sunt respectate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS