6.2 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe şcoli din Craiova vor avea asfalt în curte şi teren de sport

Ce şcoli din Craiova vor avea asfalt în curte şi teren de sport

Mai multe şcoli din Craiova vor avea până la sfârşitul anului asfalt în curte şi terenuri sportive marcate. După amenajare, curţile vor fi deschise şi pentru copiii din zonă, care vor putea face sport după orele de curs.

În bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova pentru anul 2021 au fost trecute 19 unităţi de învăţământ unde se va interveni pentru amenajarea de astfel de baze sportive. În opinia municipalităţii, amenajarea bazelor sportive de la şcoli „presupune asfaltarea curților din școli, marcarea terenurilor sportive și realizarea de spații verzi acolo unde nu există, în vederea deschiderii curților către comunitate și copiii din cartier“. „Bazele sportive se vor amenaja și pentru cei din cartier doar acolo unde permite terenul din curțile școlilor“, a mai anunţat Primăria Craiova.

Lucrările de amenajare vor fi realizate în baza acordului cadru de reparații şi întreţinere a străzilor din Craiova, în valoare totală de peste 157 de milioane de lei (pentru patru ani). Pentru asfaltarea curţilor celor 19 şcoli a fost bugetată în acest an suma de 6,6 milioane de lei. O parte din lucrări vor fi executate, însă, și de către specialiștii de la RAADPFL Craiova.

Şcolile din Craiova propuse pentru lucrări de reparații și întreținere cu mixturi asfaltice în anul 2021 sunt următoarele: Școala nr. 23 Sfântul Gheorghe (de pe strada Lămâiței), Școala nr. 22 Mircea Eliade, Școala nr. 39 Nicolae Bălcescu (strada Traian Lalescu), Școala nr. 29 Nicolae Romanescu, Școala nr. 33 Elena Farago, Școala nr. 31 Theodor Aman (strada Vântului), Școala nr. 36 Gheorghe Bibescu, Grădinița nr. 42 Ion Creanga, Grădinița nr. 41 Elena Farago, Liceul Petrache Trișcu, Liceul Constantin Brâncuși, Liceul Tehnologic Transporturi Căi Ferate, Liceul Nicolae Titulescu, Colegiu Tehnic Energetic, Liceul Costin D. Nenițescu (Chimie), Liceul Traian Vuia, Liceul Tudor Arghezi, Liceul Matei Basarab, Liceul Tehnologic Auto (bulevardul Decebal).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS