19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalScade cuantumul amenzilor în cazul taxei de parcare prin SMS

Scade cuantumul amenzilor în cazul taxei de parcare prin SMS

Scade cuantumul amenzilor în cazul taxei de parcare. Cuantumul amenzilor pentru neplata taxei de parcare în Craiova, cu plata prin SMS sau la parcometru, va fi mai mic de luna viitoare. Este vorba de amenzile prevăzute în „Regulamentul privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova“, cu referire la persoanele juridice, însă numai în cazul parcării ocazionale şi a parcării pe locurile amenajate în zona centrală.

În şedinţa de joi a Consiliului Local (CL) Craiova a fost supusă la vot modificarea acestui regulament, în sensul introducerii de sancţiuni şi în cazul parcării ocazionale. Un lucru care fusese omis iniţial, iar şoferii care îşi lăsau maşinile pe domeniul public al municipiului, vorbim aici de autoturismele care nu sunt înregistrate la Direcţia de Impozite şi Taxe Craiova, nu puteau fi amendaţi pentru neplata taxei pentru parcarea ocazională. Aceasta se plăteşte prin SMS sau la parcometru şi este în cuantum de un leu pe zi sau 13 lei pe lună.

„Cel care săvârşeşte fapta este şoferul, nu firma“

În Regulament a fost introdusă acum şi sancţiunea pentru neachitarea acestei taxe sau depășirea timpului pentru care s-a achitat taxa. Aici a intervenit avocatul Lucian Săuleanu, consilier local din partea USR-PLUS. El a propus ca sancţiunile pentru persoanele juridice să se reducă la nivelul celor prevăzute pentru persoanele fizice. Cu alte cuvinte, să existe o amendă unică pentru taxa de parcare, fie că este ocazională sau cu plata prin SMS ori la parcometru (pentru locurile special amenajate din zona centrală a Craiovei).

„În prezent, amenda pentru persoanele fizice este cuprinsă între 500 de lei şi 1.000 de lei, iar cea pentru persoanele juridice este între 1.000 de lei şi 2.500 de lei. Cel care săvârşeşte fapta este şoferul, care este persoană fizică, pentru că nu firma conduce maşina. Poate are maşina în leasing, dar el tot persoană fizică este. De ce să plătească mai mult? Propun să existe o amendă unică pentru această situaţie, în cuantum între 500 de lei şi 1.000 de lei“, a spus Săuleanu. Acelaşi lucru au cerut şi consilierii locali din partea PNL. 

Scade cuantumul amenzilor în cazul taxei de parcare. Hotărârea a fost votată în unanimitate

Chestionat pe acest subiect, directorul executiv al Poliţiei Locale Craiova a menţionat că amenzile pentru persoanele juridice au fost menţinute de instanţă, atunci când s-a ajuns până acolo.

Executivul a fost însă de acord cu amendamentul propus de Lucian Săuleanu, aşa că şi consilierii locali din partea PSD care deţin în prezent majoritatea în CL au votat în consecinţă. „Am înţeles punctul dumneavoastră de vedere. Şi eu spun că nu este normal să plăteşti mai mult dacă ai maşina luată în leasing şi cred că şi colegii consilieri vor fi de acord“, a spus primarul Olguţa Vasilescu.

Mesajul a fost înţeles pe loc, aşa că amendamentul a fost votat în unanimitate. La fel şi modificarea „Regulamentului privind aplicarea taxei pentru parcarea autovehiculelor pe domeniul public al municipiului Craiova“, care la capitolul sancţiuni va avea prevăzută doar amenda cuprinsă între 500 de lei şi 1.000 de lei, pentru parcarea ocazională şi parcarea cu plata prin SMS pe locurile amenajate în zona centrală a Craiovei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS