8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalParadox la Craiova: Ai asfalt pe stradă, ai probleme

Paradox la Craiova: Ai asfalt pe stradă, ai probleme

Ai asfalt pe stradă, ai probleme. Aceasta este concluzia craiovenilor care locuiesc pe Aleea 1 Motru, stradă modernizată anul trecut. Drumul are 210 metri lungime şi opt metri lăţime din datele primăriei (în realitate strada pare mai îngustă) şi a fost modernizat anul trecut.

Aleea 1 Motru a făcut parte din lotul I de lucări (zona de Nord) al acordului-cadru de „Reabilitare și modernizare străzi și alei din municipiul Craiova (PT+execuție)“, în valoare totală de 29.126.775 de lei (fără TVA). Strada a trecut de la stadiul de pământ la asfalt, borduri şi trotuare.

Exact aici a fost şi paradoxul, pentru că modernizarea nu le-a priit localnicilor. De fapt, nu asfaltul a creat nemulţumire, ci modul în care a fost turnat acesta. Asta pentru că localnicii de pe Aleea 1 Motru s-au trezit cu gardurile îngropate şi blocaţi în propriile curţi. O situaţia prezentată de GdS în octombrie 2020, când lucrările de modernizare erau în toi.

Ce au reclamat localnicii

Oamenii se plângeau atunci că în urma lucrărilor strada va fi înălţată, iar ei îngropaţi în curţi. Ei susţineau că proiectul lucrărilor de asfaltare este eronat, pentru că „una este în proiect şi alta în realitate“. Unii localnici susţineau că vor fi nevoiţi să-şi înalţe porţile, iar cei cu case mai vechi se temeau că în caz de ploaie toată apa de pe stradă va ajunge la ei în curte. „Se vede cu ochiul liber că panta este dată spre curţile noastre. Prin urmare toată apa provenită de la precipitaţii intră în curţile oamenilor. Dacă totuşi vin cu asfaltul ne îngroapă porţile de la intrare şi gardurile. Asfaltul se va înălţa 40-50 de centimetrii, până la cutia de gaze. Eu nu am cum să mai intru în curte”, spune o craioveancă de pe Aleea 1 Motru.

„Când vor turna asfaltul o placă de la gard va fi pur şi simplu acoperită. De pe stradă te urci pe casă. Ce fac cu porţile, cât să le înalţ, deasupra acoperişului. Nu ştiu ce proiect au făcut. Nu au văzut şi ei cum este pe teren? Casa este veche, nu am cum să o mai ridic”, susţinea un alt localnic. 

Ai asfalt pe stradă, ai probleme. De ce le-a fost frică nu au scăpat

Ceea ce susţineau în toamnă locuitorii de pe Aleea 1 Motru s-a adeverit. După modernizare asfaltul a „înghiţit“ unele garduri, iar la unele proprietăţi panta creată face ca apa să intre în curţile oamenilor. „Una din cele unsprezece proprietăți îngropate abuziv în toamna anului trecut, proprietate la nr. 1, Aleea 1 Motru. Un proiect tendențios încă de la bun început, pe o alee de sub cinci metri s-au montat borduri, pe latura nordică cu zece centimetri mai sus decât cele de pe latura sudică, defavorizând din start aceste proprietăți de pe latura nordică și efectiv aruncând apa de ploaie peste bordură sudică. Ăsta ar fi doar un aspect din zecile de aspecte care vor urma“, este mesajul postat zilele trecute, pe Facebook, de unul dintre craiovenii de pe Aleea 1 Motru. 

Acesta a postat şi imagini în care se vede cum structură de beton a unei proprietăţi „a fost efectiv îngropată cu peste 35 de centimetri“. „Pe această stradă nu s-a excavat efectiv, deoarece s-au găsit branșamente de curent la suprafață și nu s-au anunțat autoritățile despre această situație“, mai scris acesta. „De băgat mașinile în curte nici nu mai vorbim. Înainte de asfaltare accesul era unul foarte ușor. S-a profitat la maxim că foarte multe proprietăți sunt deţinute de persoane în vârstă, proprietarii au lipsit de la lucrări și iată ce au reușit să facă în România 2020. Dar întrucât recepția nu este făcută, nimic nu-i prea târziu…“, a conchis craioveanul. 

Ce spune primarul Craiovei

Şi aici se poate să aibă dreptate, pentru că lucrările nu au fost încă recepţionate. A spus-o chiar primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu. Întrebată de acest aspect în ultima şedinţă a Consiliului Local, edilul a precizat că „lucrările de pe Aleea 1 şi Aleea 2 Motru nu sunt recepţionate“.

„În primăvară o să vedem ce putem să facem ca să continuăm lucrările aici. Oricum, am discutat deja cu cei de la Direcţia Investiţii să facem un plan de aşa-zise zone roşii, unde avem aceste străzi care se inundă la fiecare ploaie, pentru a introduce cu prioritate canalizare pluvială“, a afirmat Olguţa Vasilescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS