17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe au făcut angajații Prefecturii Dolj pentru a primi spor de COVID

Ce au făcut angajații Prefecturii Dolj pentru a primi spor de COVID

Angajații Prefecturii Dolj primesc spor de COVID. Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) nr. 131/2020 a stabilit ca, începând cu data de 10 august 2020, personalul instituțiilor prefectului implicat în activități de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 să beneficieze de un spor de 30% la salariul de bază, cu excepția prefectului și subprefectului. De prevederile respectivei ordonanțe, care sunt valabile doar pe perioada stării de alertă, au beneficiat și angajații Prefecturii Dolj.

Textul de lege mai spune că personalul care „va beneficia de acordarea sporului se stabilește prin ordin al prefectului, la propunerea motivată a șefului nemijlocit, din care să rezulte activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19“. De asemenea, activitatea personalului care a beneficiat de acest spor trebuia să fi „presupus un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă“.

59.977 de lei brut lunar, sporul de COVID în Prefectura Dolj

La Dolj însă lucrurile au fost simple și clare. Pornind poate de la sloganul celor trei mușchetari – „toți pentru unul și unul pentru toți“, toți angajații prefecturii au fost răsplătiți la salariu pentru lupta cu noul coronavirus.

„În acest moment, la nivelul Instituției Prefectului din județul Dolj, un număr de 41 de persoane angajate din totalul de 43 primesc acest spor. Personalul din instituție care beneficiază de acest spor s-a stabilit prin ordin al prefectului, Ia propunerea motivată a șefilor / coordonatorilor structurilor de specialitate, din care a rezultat activitatea și modul de implicare în prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și care presupun un risc suplimentar și/sau un volum mai mare de muncă“, se arată într-un răspuns transmis ieri GdS de Prefectura Dolj.

Suma suplimentară care a fost plătită angajaților pentru acest spor, în luna decembrie, a fost de 59.977 de lei brut, adică un total net de 30.406 lei, potrivit Instituției Prefectului. Asta înseamnă un spor mediu net lunar de 724 de lei/persoană, conform datelor oferite de prefectură. „Sporul de 30% aplicat Ia salariul de bază nu este în sumă fixă. El este influențat de numărul de zile de concediu de odihnă/concediu medical și de situații de suspendare a raportului de serviciu/muncă“, se mai menționează în răspunsul oferit GdS.

Ce spun că au făcut în pandemie angajații Prefecturii Dolj pentru sporul de COVID

Ce au făcut, concret, angajații Prefecturii Dolj pentru a primi spor de COVID începând cu data de 10 august 2020? La această întrebare, Prefectura Dolj a înșiruit o serie de activități, toate rezultate „prin prisma atribuțiilor ce revin prefectului în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență sau ca suport de specialitate pentru gestionarea epidemiei Ia nivelul județului Dolj“.

Printre activitățile menționate de prefectură, cu rol de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, se numără „centralizarea și integrarea datelor Ia nivelul instituțiilor din județ – DSP, unități sanitare, serviciu de ambulanță, poliția de frontieră, jandarmi, etc; corelarea și centralizarea datelor colectate de Ia instituțiile cu atribuții în gestionarea pandemiei; realizarea unei informări publice permanente, cu privire Ia zonele unde sunt confirmate cazuri de infectare și măsurile necesare a fi adoptate pentru prevenirea răspândirii virusului“. Cu alte cuvinte, s-a ținut legătura cu instituțiile implicate în gestionarea pandemiei.

Tot angajații Prefecturii Dolj au cules informații cu privire la locațiile care puteau deveni centre de carantinare și au centralizat zilnic, săptămânal sau lunar situația persoanelor carantinate, izolate sau confirmate cu COVID-19. Angajații ar fi făcut și teren: pentru distribuirea în toate cele 111 localități din județ a pachetelor de igienă și a ajutoarelor alimentare destinate persoanelor defavorizate din Dolj. De asemenea, cei din prefectură s-au ocupat și de distribuirea dezinfectanților, a mănușilor și măștilor de unică folosință necesare personalului din secțiile de votare, la alegerile locale și parlamentare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS