10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalColegiul „Carol I“ va intra, în sfârșit, în reabilitare

Colegiul „Carol I“ va intra, în sfârșit, în reabilitare

Clădirea emblematică a Băniei în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română Craiova va intra, în sfârșit, în reabilitare. Imobilul monument istoric, a cărui degradare era tot mai vizibilă, va fi reabilitat și consolidat după doi ani în care s-a lucrat la partea de documentații.

În august 2018, Primăria Craiova pasa proiectul privind Colegiul „Carol I“ către Ministerul Dezvoltării Regionale, mai exact către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Aceasta urma să finanţeze lucrările de reabilitare şi consolidare a clădirii, cu bani de la bugetul de stat, iar municipiul Craiova să suporte doar cheltuielile pentru racordurile la utilităţi. Asta pentru că primăria nu și-ar fi permis niciodată să cheltuie din bugetul local peste 100 de milioane de lei, cât era valoarea estimată a lucărilor, după cum a tot explicat chiar edilul Craiovei, Mihail Genoiu.

După ce a actualizat studiul de fezabilitate și a luat toate avizele necesare, demersuri pentru care a pierdut aproape doi ani, CNI a făcut acum primul pas concret. A lansat licitația pentru proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și consolidare corp central Colegiul National Carol I și Opera Română“.

Colegiul „Carol I“ va intra în reabilitare. Valoarea estimată se apropie de 20 de milioane de euro

Procedura de achiziție a fost postată ieri în sistemul electronic de achiziții publice, valoarea estimată fiind de 78.605.361 lei, fără TVA. Adică 93,5 milione de lei cu TVA, echivalentul a 19,4 milioane de euro. Din acești bani, cheltuielile pentru proiectare și asistență, plus cele care se referă la urmărirea în timp a comportării lucrării, ar fi de 1.293.936 lei.

Cheltuielile pentru investiția de bază sunt estimate la 76.168.892 lei, cele cu organizarea de șantier ar fi de 761.689 de lei, în timp ce cheltuielile conexe organizării de șantier au fost estimate la valoarea de 380.844 de lei. În fine, suma de 1.142.533 de lei este trecută la capitolul „alte cheltuieli“.

Colegiul „Carol I“ va intra în reabilitare. Clădirea monument istoric se degradează pe zi ce trece.
Colegiul „Carol I“ va intra în reabilitare. Clădirea monument istoric se degradează pe zi ce trece.

Potrivit hotărârii Consiliului Local Craiova din septembrie 2019, suma pe care va trebui să o suporte municipalitatea pentru utilitățile de la Colegiul „Carol I“ după reabilitare este de 1.371.032 lei (cu TVA). Conform ultimului deviz general întocmit, valoarea totală a investiţiei ar fi de 115.528.699 de lei.

Constructorul are la dispoziție șase luni pentru proiectare și doi ani pentru execuție

Ofertele sunt așteptate până la data de 22 octombrie, iar cea care va avea „cel mai bun raport calitate – preț“ va fi desemnată câștigătoare. Aici, componenta financiară contează în procent de 60%, alte 20 de procente fiind pentru experiența profesională a constructorului, iar restul de 20% pentru „demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului“.

Consolidarea Colegiului „Carol I va costa peste 100 de milioane de lei
Pereţii corpului central al Colegiului „Carol I“ au început să crape, iar de pe faţada clădirii cade tencuiala

Durata de realizare a investiției este de 90 de luni. Constructorul are, de fapt, șase luni la dispoziție pentru proiectare și doi ani pentru execuție. Restul de cinci ani reprezintă garanția de bună execuție.

Colegiul „Carol I“ va intra în reabilitare. De ce a durat mult documentația

De ce s-a întârziat așa de mult cu partea de documentație? Explicații au tot existat, mai ales că proiectul de reabilitare a Colegiului „Carol I“ a reprezentat de fiecare dată un motiv de dispută politică.

„La un moment dat, s-a întârziat deoarece în timpul acestei reactualizări a documentației s-a constatat că unul din corpurile care fuseseră reabilitate în anii 2008-2009, cel de la intrarea elevilor în colegiu, a fost deteriorat în timp. Structura de rezistență a lui a fost afectată, iar studiul a trebuit să fie reluat cu această aripă a colegiului. Acest lucru a însemnat expertiză tehnică la structura de rezistență și modificarea în totalitate a proiectului“, era una dintre explicațiile primarului Mihail Genoiu.

El a mai menționat că, la începutul anului 2019, documentația pentru acest proiect a fost finalizată și depusă pentru avizare la Ministerul Culturii, dar a fost întoarsă de câteva ori. Ulterior, documentația a ajuns la CNI și a fost avizată de comisia tehnică a Companiei, „după ce fusese și ea întoarsă de câteva ori“, după cum a mai spus edilul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS