24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalO bucată din prisma care se ridică la Centrul „Brâncuși“, distrusă de vânt

O bucată din prisma care se ridică la Centrul „Brâncuși“, distrusă de vânt

O bucată din prisma care se ridică la Centrul „Brâncuși“ a fost distrusă de vânt. Evenimentul s-a produs duminică seară, când Craiova a fost lovită de vijelie și o ploaie torențială.

Firma Montec International din Germania, care se ocupă de construirea prismei unicat care va da viață Centrului „Constantin Brâncuși“, montase până vinerea trecută patru bucăți de sticlă, din cele opt de 12 metri care formează prisma. Una dintre ele a crăpat, însă, după vijelia de duminică și urmează să fie înlocuită.

„Este adevărat că am avut probleme cu una dintre bucățile de sticlă. Vântul puternic de duminică a făcut ca bucata să crape. Nu se sparge, este o sticlă specială, dar a crăpat și trebuie înlocuită. Am și dat comandă în Germania pentru o altă bucată, iar săptămâna viitoare va fi deja urcată, în locul celei deteriorate. V-am spus că principalul nostru adversar este vântul, pentru că lucrăm cu sticlă și e foarte dificil, a precizat“, pentru GdS, Erwin Szöri, reprezentantul firmei Montec International.

O bucată din prisma care se ridică la Centrul „Brâncuși“, distrusă de vânt. Când vor fi gata toate lucrările

Centrul „Brâncuşi“ a fost gândit ca un Centru Turistic Interactiv unic în lume. Complexul muzeal dedicat marelui sculptor mai cuprinde o galerie subterană de aproape 1.200 de metri pătrați, cu ateliere de discurs și de creație, săli de spectacol, de conferințe și de expoziție. La suprafață va avea această prismă din sticlă, cu înălțimea de peste 12 metri, la care se lucrează în prezent. Ea conține interpretări la scară mare ale operelor brâncușiene „Ovoidul“ și „Pasărea Măiastră“.

Lucrările sunt derulate de firmele italiene Manelli Impresa SRL și Scotta SRL. Acestea s-au asociat și au câștigat, în decembrie 2017, licitația demarată de CJ Dolj. Valoarea totală a proiectului a fost de 23.145.378 de lei (inclusiv TVA). Centrul „Brâncuşi“ ar trebui să fie gata la data de 30 octombrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS