10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Două decese și 14 cazuri noi din cauza COVID 19

Gorj: Două decese și 14 cazuri noi din cauza COVID 19

Doi gorjeni au murit din cauza coronavirusului în ultimele 24 de ore. Au fost înregistrate și 14 cazuri noi de coronavirus.

  • Situația epidemiologică, la nivelul județului Gorj, se prezintă astfel:
  • nu mai există persoane în carantină instituționalizată;
  • 598 persoane se află în autoizolare la domiciliu (17 persoane au intrat în autoizolare la data curentă; 65 persoane au ieșit din autoizolarea la domiciliu la data curentă);


Până în momentul de față, 613 persoane din județul Gorj au fost confirmate cu COVID-19. Dintre acestea, 298 de persoane sunt vindecate și externate, iar 19 persoane au decedat. De la începutul pandemiei, la nivelul județului Gorj, s-au prelevat 5990 teste, din care 144 sunt în așteptare.

De la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate încă două decese: un bărbat în vârstă de 70 ani- comorbidități: diabet zaharat tip II, obezitate gradul III, hipertensiune arterială și citoliză hepatica și un bărbat în vârstă de 62 ani- comorbidități: boală renală cronică în program de dializă, anemie și hipertensiune arterială.

De menționat că, de la ultima informare transmisă de Direcția de Sănătate Publică Gorj, au fost înregistrate alte 14 noi cazuri de îmbolnăvire, situația prezentându-se astfel:

  • 8 teste pozitive prelevate de la suspecții COVID-19, internați în spitalele din județul Gorj;
  • 6 teste pozitive efectuate în cadrul laboratoarelor private.

Printre ultimele cazuri confirmate cu COVID-19, la nivelul județului Gorj, se află și 6 cadre medicale de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Este vorba despre 2 medici și 4 asistenți medicali. În momentul de față, anchetele epidemiologice sunt în desfășurare. Datele prezentate se pot modifica, de la o oră la alta, în funcție de evoluția epidemiologică.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS