21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljModernizarea esplanadei din Lăpuş bate pasul pe loc

Modernizarea esplanadei din Lăpuş bate pasul pe loc

Nici nu au început bine lucrările la esplanada din Lăpuș, că s-au și sistat. Deficiențele apărute pe parcursul desfășurării proiectului au determinat primăria să ceară găsirea urgentă a unor soluții.

Lucrările începute în luna mai la esplanada din cartierul Lăpuş bat pasul pe loc. De peste o săptămână, muncitorii nu şi-au mai făcut apariţia pe şantier, iar molozul şi utilajele au fost abandonate.  
Locatarii din cvartalul de blocuri care au ieşire pe esplanadă trec zilnic printre mormanele de moloz şi praf. Tabloul este dezolant, bucățile de tencuială și cărămizile de pe rondurile destinate spațiului verde au fost înlăturate şi zac pe jos în grămezi. Scările amenajate pentru accesul către blocuri și marginea parapetului din zidărie de la aceste scări sau borduri care delimitează zona de bulevard au fost şi ele decopertate. Proprietarii spun că nu înţeleg din ce motiv au stagnat lucrările abia demarate.

Modernizare oprită din cauza unor probleme apărute pe parcursul lucrărilor

„A trecut mai mult de o săptămână şi nu am am văzut nici urmă de muncitor. Au decopertat, a rămas betonul şi au lăsat aşa. Este praf, mizerie. Au rămas grămezile de moloz. Este un şantier lăsat de izbelişte chiar în faţa blocurilor noastre. Nu ştim ce s-a întâmplat“,

spune o locatară din blocul N25, Lăpuş.


Lucrările au demarat la jumătatea lunii mai şi au termen de execuţie cinci luni. Dacă vor continua în acest ritm, nu se ştie dacă termenul va fi respectat.
Proiectul de modernizare a esplanadei din cartierul Lăpuş în zona blocurilor N24, N25, T14, T15 – Calea Bucureşti este în valoare totală de la 2.155.098,12 lei. Suma include proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor. Firma care se ocupă de modernizarea esplanadei este Drum Concept din Bucureşti. Aceasta a mai avut un contract în 2019 cu administraţia locală craioveană, în valoare de 380.000 de lei, pentru repararea şi întreţinerea străzilor din oraş.

Esplanada din fața blocurilor N24, N25, T14, T15 de pe Calea București

De ce s-au sistat lucrările?

Explicaţii cu privire la oprirea lucrărilor am primit de la Primăria Craiova. După ce au început decopertarea esplanadei, cu scopul refacerii, muncitorii au întâmpinat probleme. Au observat că plafonul spaţiilor care se află sub esplanadă se prăbuşeşte. Cu alte cuvinte, lucrările de la suprafaţă afectează ce este dedesubt. Aici este o hală de 3.200 mp, care se întinde sub platforma din fața blocurilor situate pe bulevardul Calea București. Aceasta aparține SC Cora Continental SRL. Numai că spaţiul este scos la vânzare de peste cinci ani, fiindcă societatea se află în faliment. Cum nimeni nu este interesat să cumpere hala, aceasta se degradează tot mai mult de la un an la altul, în detrimentul locatarilor din blocurile învecinate.


„Noi am solicitat constructorului să sisteze lucrările. Le-am cerut o soluţie tehnică mai avansată, deoarece în moment în care au dislocat pavimentul au văzut că se fisurează plafonul spaţiilor aflate dedesubt. Prin urmare, le-am solicitat să găsească o soluţie. Să vină cu o armătură ca să nu se prăbuşească acel plafon care susţine esplanada. Imediat ce vine cu o soluţie, constructorul reîncepe lucrările“,

a declarat pentru GdS, Stelian Bărăgan, viceprimarul Craiovei.

Esplanada


Este, într-adevăr, o problemă care a scăpat specialiştilor ce au făcut studiul de fezabilitate şi proiectantului. Mergând pe principiul „mai bine mai târziu decât niciodată“, constructorul trebuie să vină chiar în timpul lucrărilor cu soluţia salvatoare.

Ce prevede proiectul

Lucrările constau în refacerea spațiului public, amenajări de zone speciale pentru petrecerea timpului liber de către copii și adulți. De asemenea, proiectul prevede schimbarea pavimentului și amplasarea de mobilier urban modern. Modernizarea acestui spațiu se va integra în contextul urban. În acest sens, se vor face lucrări de salubrizare, amenajări ale spațiilor existente și refacerea echipamentului edilitar, precum și a pavimentelor, iluminatului și a delimitării zonei cu potențial.

Aici vor fi făcute mai multe lucrări precum:
Refacerea spațiului public general – caroiaj general din dale beton și spații verzi (gazon, arbuști de mici dimensiuni în jardiniere)
– Amenajarea curților de lumină către subsol – se vor borda cu jardiniere înalte (1,80 m înălțime), ce vor asigura înălțimea de siguranță publică. Totodată, înălțimea lor va ascunde privirii curțile spre subsol
– Montare plase metalice deasupra curților, pentru siguranța deplină
– Amenajare zonă persoane vârstnice

Esplanada/foto: Claudiu Tudor


– Amenajare zonă pentru copii
– Amenajare zonă fitness
– Realizare scări şi rampe pentru persoanele cu dizabilități
– Amplasare pergole de lemn cu plante agățătoare
– Refacerea spațiilor cu mobilier urban: bănci, mese, coșuri de gunoi, stâlpi iluminat
– Montare balustradă metalică acolo unde există riscul căderii în gol.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS