16.2 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCOVID-ul a împiedicat deschiderea podului suspendat

COVID-ul a împiedicat deschiderea podului suspendat

Ultimele finisaje la modernizarea podului suspendat din Parcul „Romanescu“, dar şi inaugurarea acestuia au fost împiedicate de starea de pandemie, spun autorităţile locale. Acestea au promis deschiderea podului la finele anului trecut. Apoi au amânat inaugurarea pentru primăvara acestui an. S-a ajuns în vară şi finisajele reabilitării tot nu s-au încheiat.

Lucrările de reabilitare la podul suspendat din Parcul „Romanescu“ aveau drept termen final luna noiembrie a anului trecut. Numai că timpul s-a scurs şi, la sfârşitul anului trecut, lucrările tot nu erau încheiate. Întrebate la acel moment, autorităţile spuneau că firma Antriter Manual Art SRL nu a finalizat întreaga lucrare aşa cum era de aşteptat, dar şi prevăzut în contract. În luna decembrie, firma mai avea de efectuat lucrări la sistemul de iluminat. În plus, la final, constructorul trebuia să tensioneze cablurile care susţin podul suspendat. Şi, într-un final, să aibă loc recepţia şi inaugurarea.

Podul suspendat din Parcul „Romanescu“
Podul suspendat din Parcul „Romanescu“

Ianugurarea din primăvară, amânată în vară


Drept urmare, craiovenii urma să se bucure de o plimbare pe podul suspendat abia în primăvara acestui an. În luna martie, aceleaşi autorităţi locale recunoşteau că termenul final a fost depăşit cu câteva luni bune. Totodată, constructorului, Antriter Manual Art SRL din București, i s-au aplicat penalităţi de întârziere.
A trecut şi primăvara şi podul suspendat tot nu a fost deschis publicului larg. După perioada de urgenţă şi starea de alertă a fost deschis şi Parcul „Romanescu“, dar plimbările pe podul suspendat încă sunt interzise.

Circulația pe podul suspendat din Parcul „Nicolae Romanescu“ a fost interzisă începând cu data de 29 martie 2017

COVID-ul a împiedicat inaugurarea podului suspendat

Ce scuză au mai găsit de această dată autorităţile locale craiovene? Pandemia de COVID-19 a împiedicat efectuarea ultimelor finisaje. Şi, uite aşa, poate în această vară, craiovenii se vor bucura de noul aspect al podului suspendat.


„Ca urmare a stării excepționale create de pandemia de COVID-19 și a măsurilor adoptate de țara noastră, fiind instituită situația de urgență începând cu data de 16.03.2020, urmată de starea de alertă, în vederea reducerii riscului de contaminare a personalului afectat acestui proiect (executant, diriginte de șantier, proiectant), s-a întrerupt activitatea privind amenajarea peisagistică, recomandată de către Ministerul Culturii, din cauza imposibilității aprovizionării cu material dendrologic necesar.
Totodată, nu a fost posibilă realizarea ultimelor finisaje ale aleilor de acces pe pod, respectiv refacerea bordurilor și turnarea asfaltului.


În ciuda măsurilor severe de combatere a răspândirii virusului impuse de autorități, cu implicații majore pentru realizarea acestui proiect, executantul se angajează să aprovizioneze în cel mai scurt timp restul de materiale și să finalizeze lucrările astfel încât să se poată demara procedura de recepție a lucrărilor de la podul suspendat, lucrările menționate mai sus fiind singurele rămase de executat“,

a declarat Marina Andronache, purtătorul de cuvânt al Primăriei Craiova.

Reamintim că,valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.102.000 lei (inclusiv TVA). Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS