9.5 C
Craiova
sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLucrările la podul suspendat, întârziate

Lucrările la podul suspendat, întârziate

Lucrările de reabilitare la podul suspendat din Parcul „Romanescu“ din Craiova sunt în întârziere. Constructorului i s-au aplicat penalităţi de întârziere.

Lucrările de reabilitare la podul suspendat din Parcul „Romanescu“ au depăşit termenul prevăzut în contract. Lucrările au demarat la începutul acestui an. Pe 25 februarie 2019 s-a dat ordinul de începere a lucrărilor, iar pe 25 noiembrie, după nouă luni, ar fi trebuit încheiate. Lucru care nu s-a întâmplat, iar acum constructorul, Antriter Manual Art SRL, a fost penalizat pentru întârziere. Deşi şi-a luat angajamentul că se va încadra în termenul din contract, firma încă mai lucrează la pod.

Podul suspendat în timpul lucrărilor

Surse din cadrul Primăriei Craiova spun că firma efectuează la acest moment lucrări la sistemul de iluminat. În plus, la final, constructorul trebuie să tensioneze cablurile care susţin podul suspendat. Recepţia şi inaugurarea vor fi împinse, undeva către începutul anului 2020.
Valoarea totală a investiţiei se ridică la 5.102.000 lei (inclusiv TVA). Finanţarea a fost asigurată din fonduri europene.

Podul suspendat, reabilitat cu fonduri europene


Reamintim că lucrările constau în curățare prin abraziune cu jet de particule minerale, biocidare, consolidare, refacerea elementelor decorative de la parapetul și apareiajul grinzii podului, corecție cromatică, tratament hidrofob. De asemenea, mai sunt lucrări de refacere a hidroizolaţiei teraselor portalurilor cu turnuri crenelate de la capătul podului, precum și de realizare a unui sistem arhitectural de iluminat pe timp de noapte.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS