20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljRomgaz nu dă aviz ca să se asfalteze Aleea III Bariera Vâlcii

Romgaz nu dă aviz ca să se asfalteze Aleea III Bariera Vâlcii


Asfaltarea străzii Aleea III Bariera Vâlcii nu are şanse să se înfăptuiască în curând. După ce GdS menţiona într-un articol, publicat în ediţia de marţi, 11.03 2020, că localnicii sunt revoltaţi din cauză că primăria nu le asfaltează strada, administraţia locală aduce lămuriri. Aceasta spune că Romgaz nu i-a dat avizul necesar fiindcă pe această stradă se află o conductă de gaze.


Strada Aleea III Bariera Vâlcii face parte dintr-un pachet de nouă străzi pe care le vom asfalta anul acesta. Documentaţia necesară pentru asfaltarea acestor străzi a fost începută în anii trecuţi. Iniţial, intenţia Primăriei Craiova a fost de a asfalta în jur de 400 de metri din această stradă, dar în decursul pregătirii documentaţiei, în faza DALI (Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii), am primit aviz negativ din partea Romgaz. Furnizorul de gaze deţine pe această stradă o sondă, iar lucrările propuse urma să se efectueze în zona de protecţie a acestei sonde,

spun reprezentanţii Primăriei Craiova.

Nu se asfaltează nici jumătate din Aleea III Bariera Vâlcii

Aşa arată parte din Aleea III Bariera Vâlcii


După acest aviz negativ, primăria a solicitat aviz pentru asfaltarea a 220 metri pentru a acoperi zona de case. Nici această lungime nu a primit aviz pozitiv.

Am primit aviz pozitiv doar pentru 170 metri din această stradă. Am continuat procedurile şi am elaborat proiectul conform cu avizul primit din partea Romgaz, pentru cei 170 metri,

mai spun reprezentanţii primăriei.

Romgaz acceptă construcţiile, dar nu acceptă asfaltarea ?

Aleea III Bariera Vâlcii


Totodată, administraţia craioveană spune că nu înţelege poziţia Romgaz.


Primăria Craiova nu înţelege poziţia Romgaz, care este singurul vinovat pentru neasfaltarea întregii străzi. În cazul construcţiilor civile sau industriale, a locuinţelor particulare, înţelegem pericolul la care s-ar supune dacă s-ar construi în acest perimetru de protecţie al sondei, dar asfaltarea unei străzi nu presupune un pericol suplimentar faţă de o stradă de pământ sau piatră.

Şi cum acolo există deja o stradă din pamânt, asfaltarea acesteia nu ar supune persoanele ce o tranzitează unui pericol suplimentar faţă de cel deja presupus existent, au mai completat reprezentanţii Primăriei Craiova.

Au început lucrările de asfaltare pentru 170 de metri

Am încercat să luăm un punct de vedere şi de la reprezentanţii Romgaz. Numărul de telefon afişat pe site-ul operatorului nu a putut fi apel

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS