12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAdministratiePrimăria Craiova, asfaltare cu jumătate de măsură

Primăria Craiova, asfaltare cu jumătate de măsură

-

Aleea III Bariera Vâlcii şi Aleea IV Poligonului din Craiova nu sunt nici primele, nici ultimele artere de circulaţie din pământ ale oraşului. Lipsa asfaltului este coşmarul craiovenilor care locuiesc aici.


Aleea III Bariera Vâlcii este în acest moment cuprinsă de mocirlă de la un capăt la altul. Însă ceea ce îi revoltă pe localnici nu este nici mocirla, nici gropile prin care sunt nevoiţi să treacă zilnic, de ani buni. Supărarea lor este alta: primăria asfaltează, după vreme lungă, doar o porţiune din toată lungimea aleii. Alee care are peste 500 de metri. Numai că administraţia locală va asfalta în perioada imediat următoare doar 170 de metri.

Aleea 3 Bariera Vâlcii

Se vede clar în ce condiţii stăm noi. Strada este de pământ, au mai pus pietriş, dar tot se face nămol când plouă. Sunt şi gropi. Vai de noi!

Acum suntem revoltaţi pentru că primăria a venit să asfalteze, dar asfaltează doar 170 de metri. Spun că nu le dau Gazele aprobare. Dar când au băgat apă şi canalizare cum le-a dat voie? Ne mint,

susţine o localnică de pe Aleea III Bariera Vâlcii.

Locuitorii de pe Aleea III Bariera Vâlcii vor asfalt

Locuitorii de pe Aleea III Bariera Vâlcii vor să le se asfalteze drumul


Într-adevăr, la acest moment, Primăria Craiova are finalizat proiectul şi a demarat lucrările pentru asfaltare. Se vor asfalta 170 de metri pe Aleea III Bariera Vâlcii. Decizia îi nemulţumeşte însă pe localnici.

Pe aleea III Bariera Vâlcii se asfaltează doar un sfer din drum

Nu înţelegem, noi nu avem dreptul să beneficiem de asfalt? Asfaltezi un sfert din drum şi restul îl laşi aşa? Am cerut la primărie, dar degeaba. Pe alee suntem câteva zeci de familii, care aşteptăm de ani buni să ne amenajeze şi nouă drumul. Noi suntem buni doar când vin alegerile şi când plătim impozitele?!,

spune un localnic.


Oamenii se întreabă cu mirare:

Unde s-a mai văzut aşa ceva, să asfaltezi doar o porţiune de stradă?! Am făcut sesizări către primar, să vină în zonă, să ne lămurească şi pe noi. Aşa ceva este posibil doar în România, cu precădere în Craiova,

spune Vasilică Pastaca.


La fel de supărat este şi Tenea Cioacă, un craiovean care locuieşte pe aceeaşi alee. Acesta spune că a fost nevoit să aducă singur pietriş. Apoi a pavat drumul ca să ajungă la cimitir, să-şi înmormânteze o rudă.

Aşa arată la acest moment Aleea III Bariera Vâlcii

Pe Aleea III Bariera Vâlcii se asfaltează doar 170 de metri

Spre dezamăgirea localnicilor de pe Aleea III Bariera Vâlcii, primăria spune răspicat că în acest an se vor asfalta doar cei 170 de metri.

Pe Aleea III Bariera Vâlcii vom asfalta 170 de metri. Proiectul este doar pentru cei 170 de metri. Adevărul este că acolo sunt imobile construite, dar ele figurează ca anexe,

a declarat Lucian Prejbeanu, consilierul primarului Craiovei.

Nămol în loc de asfalt pe aleea III Bariera Vâlcii

Pe Aleea III Bariera Vâlcii se vor face investiții de 400.000 de lei. Aceasta face parte din pachetul de nouă străzi, în afara contractului de modernizare a 87 de drumuri din Craiova. Este vorba de acordul-cadru pe patru ani. Acesta a fost atribuit în 2018 firmelor Construcţii Erbaşu SA şi Erpia SA pentru suma de 63.290.921 de lei, fără TVA.

Pârâul Şerca ajunge în buza Aleii IV Poligonului

Nici Aleea IV Poligonului nu se găseşte într-o stare prea bună. Este o alee de pământ, plină de gropi şi hârtoape. Ca şi pe Aleea III Bariera Vâlcii, clădirile rezidenţiale s-au înmulţit şi au înaintat până la limita cu extravilanul, concret până în pârâul Şerca. Acesta a ajuns acum să se reverse pe alee, spre case.

Aleea IV Poligonului inundată de pârâul Şerca

Trec cu vederea cum arată drumul, dar aici, la capăt, este dezastru. Apa murdară se revarsă pe stradă. Primăria nu face nimic. Poate să bage o tubulatură, să decolmateze albia pârâului, ca să treacă apa mai departe,

spune Panait Iordache.

Oamenii spun că vor aduce ei un buldozer ca să cureţe cursul de apă, ca aceasta să nu mai ajungă pe alee.
Decolmatarea şi realizarea unor drenuri în cazul pârâului Şerca sunt, însă, în sarcina administraţiei locale craiovene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS