13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCe rate şi dobânzi plăteşte Primăria Craiova

Ce rate şi dobânzi plăteşte Primăria Craiova

Primăria Craiova achită anual, de le bugetul local, aproape 19 milioane de lei pe rate, dobânzi şi comisioane aferente datoriei publice interne şi externe.

Ultimul credit contractat de municipalitate este cel de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Primăria a împrumutat de la BERD, în decembrie 2018, suma de 15 milioane de euro, pe o perioadă de 15 ani, în vederea „finanţării unor lucrări de investiţii publice de interes local“.

Este vorba de reabilitarea celor două clădiri ale primăriei şi a unor unităţi de învăţământ, dar şi de achiziţia celor 38 de autobuze Diesel Euro 6 pentru care s-a semnat deja contractul de furnizare cu producătorul.

Potrivit execuţiei bugetului local al municipiului Craiova, pe primele 9 luni ale anului 2019, până la data de 30 septembrie au fost efectuate plăţi în valoare de 4.606.922 de lei pentru dobânzile şi comisioanele aferente datoriei publice interne şi externe.

Mai exact, pentru contractele de credit încheiate cu BRD Groupe Societe Generale şi Hypo Noe Gruppe Bank AG şi contractul aferent subîmprumutului extern contractat de la Banca Europeană de Investiţii (BEI).

În plus, în aceşti bani intră şi transferul într-un cont de rezervă deschis pe numele municipalității, conform contractului de împrumut încheiat cu BERD.

Unde se duc ratele plătite de Primăria Craiova

În ceea ce priveşte ratele efective, Primăria Craiova a achitat în primele nouă luni din 2019 suma de 5.461.522 de lei, rată de capital aferentă subîmprumutului extern contractat de la BEI. Banii au fost pentru cofinanţarea programului ISPA privind infrastructura municipală în domeniul alimentării cu apă şi canalizării.

Altă rată de capital, în sumă de 1.741.648 de lei, a fost plătită pentru împrumutul extern contractat de la Hypo Noe Gruppe Bank AG (Austria) pentru cofinanţarea proiectului prin care a fost construit „Craiova Water Park“.

Tot în baza contractului încheiat cu Hypo BANK s-a achitat o rată de capital în suma de 2.442.999 de lei, împrumut contractat pentru construirea Centrului Multifuncţional.

În fine, conform contractului de împrumut încheiat cu BRD Groupe Societe Generale în scopul realizării unor obiective de investiţii de interes public local, a fost rambursată o rată de capital în sumă de 3.041.802 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS