10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCu câţi bani contribuie Primăria Craiova la consolidarea Colegiului „Carol I“

Cu câţi bani contribuie Primăria Craiova la consolidarea Colegiului „Carol I“

Consiliul Local (CL) Craiova va vota, în şedinţa ordinară de joi, contribuţia municipiului la proiectul de consolidare a clădirii în care funcţionează Colegiul Naţional „Carol I“ şi Opera Română Craiova.

După cum se ştie, acest obiectiv de investiţii a fost predat de primărie, în martie 2018, către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Mai exact, către Compania Naţională de Investiţii (CNI). Aceasta urma să finanţeze lucrările de reabilitare şi consolidare a imobilului monument istoric.

Municipalitatea a predat pe bază de protocol amplasamentul, construcţia şi terenul aferent şi urma să asigure, de la bugetul local, doar cheltuielile pentru racordurile la utilităţi.

Aceste cheltuieli vor fi acum aprobate în CL. Este vorba de suma de 1.371.032 lei (cu TVA). Potrivit raportului ataşat proiectului de hotărâre, valoarea totală a investiţiei ar fi de 115.528.699 lei, conform ultimului deviz general.

Primarul Genoiu, despre consolidarea Colegiului „Carol I“: Niciodată nu am fi putut să o facem noi

Într-o conferinţă de presă recentă, primarul Craiovei, Mihail Genoiu, pomenea de o sumă chiar mai mare, de circa 143 de milioane de lei.

Consolidarea Colegiului „Carol I va costa peste 100 de milioane de lei
Consolidarea Colegiului „Carol I va costa peste 100 de milioane de lei

„La Colegiul «Carol I» s-a depus proiectul în totalitate, cu toate avizele de la Ministerul Culturii. Deci vorbim de proiectul în totalitate, care are o valoare mare, de peste 143 de milioane de lei. Comisia tehnică a CNI va aviza acest studiu, pentru a se trece apoi la execuţie. Sunt paşi grei, dar la suma asta nu se poate face altfel. Vorbim de peste 30 de milioane de euro. Până la urmă, este vorba de un monument istoric de dimensiuni mari. Niciodată nu am fi putut să-l facem noi“, afirma edilul Craiovei.

Consolidarea Colegiului „Carol I va costa peste 100 de milioane de lei
Clădirea Colegiului Național „Carol I“, care se degradează pe zi ce trece

Proiectul de reabilitare şi consolidare a Colegiului Naţional „Carol I“ şi a Operei Române Craiova s-a mişcat, e adevărat, destul de greu.

De când a trecut la CNI, compania a reuşit doar să actualizeze mai întâi Studiul de Fezabilitate şi apoi Proiectul Tehnic.

Consolidarea Colegiului „Carol I va costa peste 100 de milioane de lei
Pereţii corpului central al Colegiului „Carol I“ au început să crape, iar de pe faţada clădirii cade tencuiala

Clădirea a fost construită în 1895 și extinsă în 1974. A fost însă afectată atât de cutremurele din 1908, 1940, 1977, 1986 și 1990, cât și de incendiul din 1957. Faţada Colegiului Naţional „Carol I“, o instituţie de învăţământ emblemă a Craiovei, arată şi acum ca după cutremur.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS