21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCNI întârzie cu licitația pentru consolidarea Colegiului „Carol I“

CNI întârzie cu licitația pentru consolidarea Colegiului „Carol I“

Clădirea în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română Craiova va fi consolidată și reabilitată de către CNI. Licitația a fost anulată și reluată

Primăria Craiova a pasat în luna martie către Compania Naţională de Investiţii proiectul privind consolidarea și reabilitarea clădirii monument istoric în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română, dar CNI nu a reușit până acum să ducă la bun sfârșit licitația pentru actualizarea proiectului tehnic. Procedura a fost anulată și reluată de curând, după cum a anunțat primarul Mihail Genoiu.

Consiliul Local al municipiului Craiova, întrunit joi, în ședință ordinară, a aprobat în unanimitate documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) pentru reabilitarea bazinului de la Colegiul Național „Carol I“ (instalații interioare, exterioare, centrală termică), valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 1.788.443,63 lei (inclusiv TVA), din care 869.890 de lei reprezintă construcţii+montaj. Bazinul construit în anul 1978 și ajuns în paragină ar urma să fie readus la viață în termen de șase luni, cu bani de la bugetul local, însă marea problemă a Colegiului o reprezintă clădirea în sine, care se degradează pe zi ce trece.
Municipalitatea a scos anul trecut la licitație consolidarea și reabilitarea imobilului monument istoric în care funcționează Colegiul Național „Carol I“ și Opera Română, însă proiectul a ajuns, într-un final, la Compania Naţională de Investiţii (CNI). Asta după ce procedura de achiziție publică pentru contractul estimat la valoarea de 27.284.744 de lei (fără TVA) a fost anulată de două ori. Ultima dată în luna ianuarie, când comisia de evaluare a considerat că singura ofertă primită, de la o asociere cu Construcții Erbașu SA și Delta ACM SRL în prim-plan, este inacceptabilă și neconformă. Așa că s-a apelat la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), căruia i s-a solicitat includerea în Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social a obiectivului de investiții care viza reabilitarea CN „Carol I“ (proiect tehnic + execuție). În martie, primăria a predat, pe bază de protocol, către CNI construcția și terenul aferent clădirii în care funcționează cele două instituții, însă nici Compania din cadrul MDRAP nu a avut până acum mai mult noroc cu licitația.

Proiectantul ar putea fi stabilit săptămâna viitoare

Potrivit primarului Craiovei, Mihail Genoiu, Compania Naţională de Investiţii nu a stabilit încă proiectantul care să actualizeze proiectul tehnic, licitația fiind anulată și, ulterior, reluată. „Săptămâna trecută am fost la CNI și ne-am interesat de acest proiect. Este în evaluare câștigătorul pentru actualizarea proiectului tehnic. A fost o licitație, a fost adjudecată de un proiectant, dar s-a dovedit că acesta nu îndeplinise toate condițiile și a trebuit anulată procedura. Licitația a fost reluată și, din informațiile pe care le-am primit, săptămâna viitoare va fi finalizată. După perioada de actualizare, urmează celelalte etape“, a spus Genoiu. Explicația edilului a venit după ce consilierul local din partea PNL, Flavius Sirop, a cerut informații cu privire la stadiul proiectului de reabilitare și consolidare a Colegiului „Carol I“.
La acest obiectiv de investiții pasat la CNI, primăria trebuie să asigure din bugetul local finanțarea cheltuielilor pentru racordurile la utilități (energie electrică, apă, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat), având și obligația de a asigura suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului. Clădirea Colegiului Național „Carol I“ și a Operei Române Craiova a fost construită în 1895 și extinsă în 1974, dar a fost afectată atât de cutremurele din anii 1908, 1940, 1977, 1986 și 1990, cât și de incendiul din anul 1957.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS