Acasă Local Gorj 500 de locuri în plus la grădinițele din Târgu Jiu

500 de locuri în plus la grădinițele din Târgu Jiu

-

Autoritățile locale din Târgu Jiu vor continua programul de investiții în perioada de vară, în unitățile de învățământ de pe raza orașului. Unul din programe vizează creșterea numărului de locuri în învățământul preșcolar. Raul Chiriac, directorul Serviciului Investiții din cadrul Primăriei Târgu Jiu, a precizat că, în urma investițiilor de extindere a clădirilor, numărul de locuri în grădinițe va crește cu peste 500. Potrivit lui Raul Chiriac, sunt deja semnate contractele de finanțare pentru proiectele respective și în perioada următoare vor fi demarate lucrările de execuție. Vor beneficia de lucrări de extindere cu fonduri europene, Grădinița numărul 8 de pe strada Mioriței și Grădinița „Mihai Eminescu“ de pe strada Olari. Ambele unități de învățământ vor avea în plus patru noi săli de grupă.

Solicitări de locuri de la părinți

Directorul Serviciului de Investiții a mai declarat că sunt alocate fonduri și de la bugetul local. Va fi amenajată o nouă grădiniță în zona de nord a municipiului. Există foarte multe cereri de la părinți pentru înființarea unei grădinițe în zona Colegiului „Ion Mincu“. Grădinița va funcționa în spațiul fostelor ateliere școlare. Va fi o unitate de învățământ cu intrare separată, iar preșcolarii vor beneficia de propria curte la grădiniță și nu vor fi amestecați cu elevii. De asemenea, pe strada Termocentralei, în vecinătatea blocurilor ANL, va fi construită o grădiniță cu program normal. Aici vor funcționa trei grupe de copii. Raul Chiriac a mai spus că vor începe lucrările de amenajare a Grădiniței numărul 15 într-o nouă locație. Clădirea grădiniței a fost retrocedată. A fost identificat alt spațiu, în suprafață de 400 de metri pătrați, unde vor putea fi amenajate sălile de grupă și spațiile conexe.

ȘTIRI VIDEO GdS

Craiova. Primul club de programare pentru elevii cu deficienţe de auz

Ford Motor Company Fund - latura filantropică a companiei Ford - împreună cu Fundaţia „Light into Europe“ au înfiinţat, la Liceul Tehnologic „Beethoven“ din Craiova primul club de coding (programare - n.r.) pentru elevii cu deficienţe de auz. 50 de elevi cu nevoi speciale vor învăţa programare, prin metoda Scratch, populară în Marea Britanie.

Busturile coclite din centrul Craiovei, scandal naţional

Reamplasarea busturilor personalităţilor, săptămâna trecută, de către primărie, în zona Teatrului „Marin Sorescu“ din Craiova, a iscat mare vâlvă. Scandalul a...

Calitatea aerului din Gorj, sub lupa autorităților

Consiliul Județean Gorj a întocmit Raportul privind stadiul realizării măsurilor cuprinse în Planul de menținere a calităţii aerului în județul Gorj, 2019...