Acasă Local Gorj Comunele Stoina, Samarineşti şi Cruşeţ - tot cu primari interimari

Comunele Stoina, Samarineşti şi Cruşeţ – tot cu primari interimari

-

Trei localităţi din Gorj nu mai au la ora actuală primari. Este vorba de comunele Stoina, Samarineşti şi Cruşeţ. În fiecare localitate, viceprimarul îndeplineşte atribuţiile primarului. Potrivit legii, pot fi organizate alegeri parţiale pentru desemnarea de noi primari. Corina Belteu, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Gorj, a precizat că este puţin probabil ca guvernul să decidă organizarea de alegeri parţiale în cele trei comune gorjene, având în vedere că peste un an vor avea loc alegeri locale în toată ţară. Primăriţa din Stoina, Ioana Buşe, a fost condamnată definitiv la închisoare cu suspendare, în cadrul unui proces penal. Este de amintit că Ioana Buşe, a fost trimisă în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie. Este vorba de un dosar care a vizat obţinerea de subvenţii agricole de la APIA, de către doi întreprinzători, prin intermediul unor acte false. Ioana Buşe, primar al comunei Stoina, a fost acuzată de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată; complicitate la înșelăciune, în formă continuată, și fals intelectual, în formă continuată.

Incompatibil, defintiv

Edilul din Samarineşti, Marian Ardeiu, a fost declarat de instanţă incompatibil, în urma unui raport al ANI. Primarul Marian Ardeiu a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, care a stabilit că edilul a fost în acelaşi timp şi primar, şi fermier. Conform inspectorilor de integritate, edilul s-a aflat în stare de incompatibilitate începând cu 15 februarie 2012, întrucât a deținut, simultan, atât funcția de primar al comunei Samarinești, cât și calitatea de comerciant persoană fizică, respectiv titular al Ardeiu Marian Întreprindere Individuală. Marian Ardeiu a pierdut procesul cu ANI, după ce a contestat raportul la Curtea de Apel din Craiova. Instanţa supremă a decis definitiv că edilul s-a aflat într-o stare de incompatibilitate.

Incompatibil şi la Cruşeţ

De asemenea, Viorel Drăguşin, primarul din Cruşeţ, s-a aflat, potrivit Agenţiei Naţionale de Integritate, în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut, simultan, funcția de primar al comunei Crușeț și următoarele funcții sau calități: comerciant persoană fizică (DRĂGUȘIN T. VIOREL PF), în perioada 20 iunie 2008 – 11 mai 2010; persoană fizică autorizată (DRĂGUȘIN VIOREL PFA), în perioada 20 iunie 2008 – 25 iulie 2013; reprezentant al comunei în cadrul AGA a SC SALUBRIS GILORT SRL (23 noiembrie 2010 – 30 septembrie 2013). Drăguşin a rămas fără funcţia de primar luna aceasta, după ce prefectul de Gorj a emis un ordin de încetare a mandatului.

ȘTIRI VIDEO GdS

Oltenia, „invadată“ de bugetari

Datele statistice parţiale arată că din totalul salariaţilor din Oltenia circa 59.000 sunt bugetari. Anii anteriori, în Gorj era ponderea cea mai mare a bugetarilor. Circa 44,9% dintre angajaţii din Gorj erau bugetari. În Dolj, 22% dintre salariaţi erau bugetari, anul trecut. Media pe ţară era de 15%.