22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljÎn weekend începe dezinsecţia în Craiova

În weekend începe dezinsecţia în Craiova

La sfârşitul acestei săptămâni, SC Salubritate Craiova SRL, operatorul care are delegată activitatea de dezinsecție, dezinfecție și deratizare pe domeniul public al Craiovei, va demara prima etapă de dezinsecţie, cu condiţia ca vremea să fie favorabilă. „Conform graficului de activitate stabilit împreună cu reprezentanții Primăriei Municipiului Craiova, o primă etapă de dezinsecție va avea loc în perioada 19 – 23 mai, prin pulverizare aeriană a insecticidelor, într-un interval de două zile, în funcție de condițiile meteorologice existente la momentul respectiv. Insecticidul pe care îl vom folosi este Solfac Trio, aflat în grupa a treia de toxicitate, produs avizat de Ministerul Sănătății“, a precizat purtătorul de cuvânt al SC Salubritate Craiova, Cristina Ghenea. Cei drept, în acest an dezinsecţia va demara mai târziu faţă de anii precedenţi şi asta din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Operatorul local a demarat încă din luna martie procedurile pentru achiziționarea substanțelor necesare desfășurării acestei activități și pentru închirierea avionului care va împrăștia insecticide. În prezent, acestea sunt finalizate. „Vom achiziționa larvicid la prețul de 295 de lei pe kilogram, fără TVA și insecticidul Solfac Trio, la valoarea de 140,40 lei pe litru/fără TVA“, a mai precizat Cristina Ghenea.

Costurile dezinsecţiei, în Craiova, peste 1.000.000 de lei

Operatorul a licitat pentru patru loturi de substanţe necesare dezinsecţiei terestre şi aeriene, numai că unul a fost anulat şi doar trei au fost atribuite. Un prim lot este de substanţe larvicide, din care operatorul şi-a arătat intenţia de a achiziţiona, în funcţie de necesitate, între un minim de 50 de kilograme şi un maxim de 150 de kilograme, valoarea estimată fără TVA variind între 23.500 şi 70.500 de lei. În cele din urmă, valoarea contractului încheiat cu furnizorul se ridică la 44.250 de lei.
Cel de-al doilea lot este insecticid pentru dezinsecţie terestră plus aditiv pentru producere ceaţă cu o valoare estimată între 76.800 – 520.000 de lei fără TVA. În cele din urmă, contractul încheiat cu câştigătorul licitaţiei se ridică la valoarea de 440.480 de lei.
Un ultim lot este de insecticid pentru dezinsecţie interior cu o valoare estimată între un minim de 20.000 de lei fără TVA şi 50.000 de lei fără TVA. Contractul s-a încheiat în urma licitaţiei pentru o valoare de 32.500 de lei.
La aceasta se adaugă şi costurile cu avionul care va efectua pulverizarea aeriană a soluţiilor, costuri care se ridică la valoarea de 896.000 de lei fără TVA.

În luna mai, două etape de dezinsecţie

O a doua etapă de dezinsecţie va avea loc în Craiova, la sfârşitul acestei luni, cu condiţia ca vremea să fie propice şi să nu împiedice această acţiune.
„Ulterior, la finalul lunii mai, este programată o nouă etapă de dezinsecție care va avea loc de această dată prin pulverizare terestră. Vom utiliza larvicidul Vectobac WG, precum și insecticidul Solfac Trio. Suprafața totală pe care vom efectua dezinsecția în fiecare etapă este de aproape 800 de hectare“, a spus reprezentantul SC Salubritate Craiova SRL.
Anul trecut, prima etapă de dezinsecţie s-a desfăşurat în perioada 20 – 28 aprilie, iar în perioada 19 – 20 mai s-a desfăşurat cea de a doua etapă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS