5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljZece şomeri pe un loc de muncă

Zece şomeri pe un loc de muncă

În Dolj există peste 1.900 de locuri de muncă vacante şi peste 19.000 de şomeri înregistraţi. Teoretic, pe fiecare loc de muncă existent ar putea fi pretendenţi, în medie, câte zece şomeri, dacă toţi aceştia ar dori să muncească.

În timp ce zeci sau sute de angajatori caută forţă de muncă şi nu găsesc în timp util personalul necesar pentru a funcţiona afacerile lor sau pentru a se dezvolta, în statisticile oficiale există de zece ori mai mulţi şomeri înregistraţi decât numărul de locuri de muncă existente sau, altfel spus, la fiecare loc de muncă oferit de angajatorii din Dolj există, în medie, zece şomeri care ar putea să ocupe acel loc de muncă.
La sfârşitul lunii martie erau înregistraţi peste 19.000 de şomeri în judeţul Dolj, dintre care 2.200 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar restul de peste 17.000 de persoane erau şomeri neindemnizaţi, în această categorie intrând şi beneficiarii Legii venitului minim garantat, adică aceia care încasează ajutor social. Rata şomajului era de 7,43%, în scădere cu 1,1% faţă de finele aceleiaşi luni din anul 2018 şi cu 0,16% mai puţin decât rata şomajului din luna februarie 2019, a precizat Alina Ghercioiu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Dolj.

1.900 de locuri de muncă vacante

Cu toate că sunt peste 19.000 de şomeri, care teoretic ar fi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în Dolj existau săptămâna aceasta şi peste 1.900 de locuri de muncă vacante, oferite de circa 240 de angajatori doljeni. Conform calculelor GdS, la un loc de muncă oferit pe piaţa muncii din Craiova revin zece şomeri care ar putea să ocupe acel loc de muncă.
„În urma declaraţiilor angajatorilor către AJOFM Dolj, la începutul acestei săptămâni erau înregistrate peste 1.900 de locuri de muncă oferite, cele mai multe dintre acestea fiind pentru persoanele cu studii medii şi pentru persoane calificate în diverse domenii de activitate. În această categorie sunt oferite circa 1.300 de locuri de muncă. De asemenea, peste 60 de locuri erau la începutul săptămânii oferite pentru persoanele cu studii superioare, multe dintre acestea fiind pentru ingineri de diverse specializări. Pentru persoanele necalificate sunt peste 200 de locuri de muncă oferite. De asemenea, au fost comunicate Agenţiei 240 de locuri de muncă pentru ucenici“, a precizat Alina Ghercioiu. Cele mai multe locuri de muncă pentru persoanele cu studii medii sunt oferite în domeniul construcţiilor, cum ar fi dulgher, zidar, zugrav, ipsosari, instalatori, electricieni. În domeniul alimentaţiei publice se caută bucătari, ospătari etc. Se mai caută angajaţi în domeniul de protecţie şi pază, se caută dispeceri pentru centrul de alarmă sau agenţi de securitate şi intervenţie, dar şi în alte domenii, cum ar fi în confecţii şi în prestări de servicii, a mai spus purtătorul de cuvânt al AJOFM Dolj, care a menţionat că numărul de locuri de muncă s-a menţinut ridicat anul acesta. De asemenea, pe perioada primăverii, scade numărul şomerilor şi creşte numărul angajărilor pentru că încep să funcţioneze activităţile sezoniere care, de regulă, îşi încetinesc activitatea pe timpul iernii.

Dacă refuză un loc de muncă, pierd indemnizaţia de şomer

În cazul în care şomerii sau asistaţii social refuză un loc de muncă aferent pregătirii lor profesionale, atunci statul le sistează indemnizaţia de şomaj, respectiv venitul minim garantat. Anul trecut şi pe primele luni ale acestui an au fost câteva zeci de persoane cărora le-a fost sistată indemnizaţia de şomaj din cauză că au refuzat un loc de muncă. Funcţionarii de la AJOFM îi informează pe şomeri de consecinţele legale care li se aplică în cazul în care refuză un loc de muncă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS