10.3 C
Craiova
sâmbătă, 11 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjS-au scumpit apa şi canalul

S-au scumpit apa şi canalul

Gorjenii vor plăti, de luna aceasta, mai mult pentru serviciile prestate de Aparegio Gorj. Operatorul de servicii de apă şi canalizare a luat decizia să majoreze preţul la apa furnizată, precum şi la cea canalizată şi epurată. Astfel, tariful la metrul cub de apă potabilă a fost majorat cu 0,17 lei fără TVA, iar la canalizare cu 0,21 lei fără TVA. Prin urmare, beneficiarii Aparegio, respectiv mai bine de jumătate din populaţia judeţului Gorj, vor plăti de la 1 mai un preţ de 2,82 lei, TVA inclus, pentru fiecare metru cub de apă potabilă şi 3,02 lei TVA inclus pentru metrul cub de apă canalizată şi epurată. Noul tarif total la apă-canal este aşadar de 5,84 lei. Potrivit Aparegio, majorarea de preţ a fost deja aprobată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară -ADIA Gorj, care reprezintă autorităţile locale şi judeţene.

Nu au anunţat că au de gând să scumpească apa

Conducerea Aparegio motivează creşterea preţului la apă-canal prin majorarea salariului minim pe economie, creşterea cu 20% a salariilor pentru angajaţii Aparegio, ca urmare a modificărilor legislative şi creşterea inflaţiei. Tot reprezentanţii Aparegio spun că ultima majorare de tarif s-ar fi produs în luna iulie 2013, iar actualul preţ ar fi cel mai mic din ţară, raportat la serviciile pres-tate. Beneficiarii vor suporta, însă, cu greu noua majorare, având în vedere că inflaţia i-a afectat şi pe consumatori, nu numai pe producătorul de apă. Practic, scăderea TVA la 9% pentru apă a fost anulată de actuala majorare, iar beneficiarii au fost puşi în faţa faptului împlinit, fără să beneficieze de vreo notificare prealabilă, cum că urmează să se scumpească serviciile de apă şi canal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS