10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCraiovenii cer echipamente de joacă pentru copiii mici

Craiovenii cer echipamente de joacă pentru copiii mici

Craiovenii cer administraţiei locale, cu precădere regiei care administrează locurile de joacă din oraş, să completeze spaţiile de recreere destinate micuţilor şi cu echipamente de joacă pentru copiii cu vârste sub trei ani. Cele mai multe locuri de joacă din Craiova sunt văduvite de astfel de echipamente, acestea moştenind mobilierul vechi, un exemplu în acest sens fiind locul de joacă din Parcul Puşkin. „Venim zilnic cu cei mici la joacă în parc. Nu sunt, într-adevăr, balansoare, tobogane destinate celor mai mici. De exemplu, băieţelul meu are puţin peste doi ani. Trebuie să-l urc eu scările de la tobogan, să-l ţin de mână şi apoi să-l aştept în faţă ca să nu pice jos. Aici, în faţa toboganului, s-a făcut chiar o groapă, şi mai este şi o rădăcină de copac, destul de periculoasă. Cred că sunt necesare nişte aparate de joacă mai micuţe. În plus, astea sunt şi vechi, şi puţine“, a spus un tătic venit cu copilul în Parcul Puşkin.


Aceste aspecte sunt cunoscute de administraţia locală craioveană, care a delegat regia ce administrează aceste locuri de joacă din oraş să remedieze problema cu pricina. „Puţine locuri de joacă din Craiova au mobilier, echipament de joacă pentru copiii sub trei ani. Sunt părinţi care au făcut peste tot sesizări în speranţa că vor obţine montarea acestor echipamente destinate micuţilor. Din câte cunosc eu, de săptămâna aceasta (săptămâna trecută – n.r.), RAADPFL a intrat în toate locurile de joacă din oraş cu scopul de a schimba mobilierul şi a-l remedia pe cel stricat“, a precizat Lucian Prejbeanu, consilierul primarului Craiovei.
Totuşi, trebuie precizat că în oraş sunt şi locuri de joacă unde părinţii pot găsi leagăne, balansoare sau tobogane pentru micuţii cu vârste sub trei ani, cum ar fi locurile de joacă de pe esplanada din Craioviţa Nouă sau parcul de la Liceul Pedagogic. „În prezent, există în Craiova locuri de joacă dotate cu echipamente destinate micuţilor sub trei ani. De exemplu, locul de joacă din Craioviţa de pe esplanadă, cel de la poştă, tot în Craioviţa, şi cel de la Pedagogic“, a declarat purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova, Ana Dănescu.
Mai mult decât atât, regia a achiziţionat recent echipamente de joacă destinate micuţilor sub trei ani pe care urmează să le amplaseze în mai multe locaţii destinate copiilor. Există însă o problemă: acestea nu vor putea fi montate decât la vechile locuri de joacă, căci pentru cele modernizate în perioada 2014-2015 primăria încă se mai judecă cu firma care s-a ocupat de amenajarea acestora.


„Recent, RAADPFL a achiziţionat balansoare pe arcuri sau leagăne pentru 0-3 ani. Ele vor fi montate şi adăugate doar în locurile de joacă vechi. Totodată, se vor repara şi echipamentele vechi distruse de la toate locurile de joacă. Pe lângă aceste echipamente, am achiziţionat şi lăzi speciale cu nisip, şi urmează să fie amplasate şi acestea la locurile de joacă“, a precizat Ana Dănescu, purtătorul de cuvânt al RAADPFL Craiova.
Legat de cunoscutele gropi cu nisip destinate copiilor, sunt părinţi care spun că în multe locuri de joacă s-au format gropi în jurul sau apropierea echipamentelor de joacă şi ar fi bine dacă administratorul le-ar acoperi măcar cu câteva roabe cu nisip sau pământ, vizate fiind cele din faţa toboganelor, unde micuţii se pot răni cu uşurinţă. „Mai este o problemă, la locurile de joacă s-au format multe gropi. În faţa toboganului este o groapă şi din pământ este ieşită o rădăcină de copac. Este periculos pentru un copil care vine cu viteză pe tobogan şi pică aici. Ar fi recomandat ca aceia care se ocupă de întreţinerea acestor locuri de joacă să aducă câteva roabe de nisip sau de pămân şi să le acopere“, a spus o mămică aflată în Parcul Puşkin cu fetiţa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS