17.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTransalpina rămâne în continuare închisă, deşi a fost deszăpezită pe un sens

Transalpina rămâne în continuare închisă, deşi a fost deszăpezită pe un sens

Secţia de Drumuri Naţionale Târgu Jiu menţine în continuare Transalpina închisă, cu toate că şoseaua a fost deszăpezită pe un sens până în Pasul Urdele. Aici drumul atinge cel mai înalt punct. Este vorba de cota 2.145 de metri. În creastă se află şi cantitatea cea mai mare de zăpadă. Aceasta este însă îngheţată şi atinge pe alocuri şi trei-patru metri. Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale, a declarat că nu se aştepta ca stratul de zăpadă să fie atât de înalt şi nici temperaturile atât de scăzute pentru perioada în care ne aflăm. Ion Tudor a mai spus că vântul puternic a determinat oprirea temporară a lucrărilor. Se lucrează atunci când vremea permite acest lucru. Prioritate are siguranţa lucrătorilor. Şeful Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu Jiu spune că turiştii nu vor urca în această perioadă pe Transalpina, mai ales că vremea este nefavorabilă. Şoseaua va fi redeschisă când vor fi îndeplinite condiţiile de siguranţă în trafic.

Probleme cu zăpada de pe versanţi

Ion Tudor a mai declarat că nu zăpada de pe carosabil este o problemă, ci zăpada de pe versanţi. Zăpada de pe şosea este îndepărtată cu ajutorul utilajelor. De pe versanţi poate ajunge pe drum altă zăpadă, în cantităţi şi mai mari. Astfel, pot fi puşi în pericol participanţii la deszăpezire şi cei care urcă pe Transalpina. În zona de creastă nu sunt nici parapeţi şi elemente de siguranţă. „Zăpada ajunge foarte repede pe şosea. Schimbarea bruscă a vremii a dat peste cap planurile drumarilor. Astfel, Transalpina nu a mai putut fi deschisă de Sărbătorile Pascale. Au venit ninsorile şi deszăpezirea a fost stopată. Anul acesta iarna a fost mult mai lungă la Rânca“, a precizat Ion Tudor, şeful Secţiei Târgu Jiu a Drumurilor Naţionale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS