14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalElevi din Slatina, premiaţi la Dublin

Elevi din Slatina, premiaţi la Dublin

Un echipaj de mici informaticieni al Școlii Gimnaziale „Ștefan Protopopescu“ din Slatina, pentru prima dată participant la un concurs internațional de robotică, a obținut premiul II la o importantă competiție, la Dublin.

Competiția de la Dublin, desfășurată duminică, 5 mai 2019, a reunit peste 1.000 de concurenți, din peste 20 de țări. 800 de proiecte au fost jurizate, iar unul dintre acestea, realizat de cinci elevi ai Școlii Gimnaziale „Ștefan Protopopescu“ din Slatina, a obținut locul II, în condițiile în care s-au acordat, în tot concursul, doar 18 premii (locuri I și II la șapte categorii, două dintre categorii având subcategorii: juniori și seniori).
Echipajul premiat este format din: Ștefan Răuță, Mihai Măldăreanu, Nichita Ștefîrță, Robert Stanca, Cosmin Fierbântu. Ei au concurat la Programare vizuală, realizând un proiect – „Intelligence save de blue planet“ – prin care și-au propus să rezolve problema poluării. Conform proiectului, un roboțel capabil să detecteze mașinile care emit noxe peste normele admise este instalat pe o autospecială de poliție, rezultatul fiind tragerea pe dreapta a autoturismelor cu emisii peste limită.
Foarte aproape de premii au fost și celelalte două echipe participante, din aceeași școală. Deși n-au urcat pe podium, colegii celor cinci sunt mai hotărâți decât oricând să continue, următorul pas fiind înscrierea la olimpiada națională de robotică.

Cum a început totul

Elevii de la „Ștefan Protopopescu“ nu aveau o tradiție în programare. Anul trecut, directorul școlii, prof. Mihaela Pirnă, care la 42 ani s-a hotărât să învețe și informatică, la bază fiind profesor de franceză, i-a înscris on-line la primul concurs din viața lor. În urma rezultatelor on-line și a celor din concursul direct, desfășurat la Timișoara, au urcat de podium, iar de atunci nu le-a mai stat nimic în cale. În toamna trecută a luat ființă clubul de robotică, pe care îl frecventează elevi ai școlii de la clasa a IV-a până la clasa a VIII-a, dar și alte concursuri. S-au întors la Timișoara, au câștigat în acest an trofeul și, astfel, calificarea la etapa internațională a concursului „Coolest Projects“ de la Dublin. Este o competiție deschisă membrilor cluburilor Coder Dojo, o rețea cu mii de cluburi la nivel mondial, iar pentru a putea participa (la concursul național au mers în baza unei invitații), au înființat un club Coder Dojo și la Slatina.
Nici plecarea la Dublin n-a fost fără peripeții, costurile fiind destul de ridicate și acoperite în totalitate, cu eforturi substanțiale, din sponsorizări. Ce au trăit, însă, acei copii la concursul care le-a deschis orizonturi nebănuite este greu de descris în cuvinte, spune îndrumătoarea lor, prof. Mihaela Pirnă.
„Proiectul lor a fost unul complex. A îmbinat limbaje de programare, parte de hardware și de programare vizuală. Oricum, a fost emoționant, festivitatea de premiere a fost ceva copleșitor, nu mai nimeream să facem fotografii și să filmăm. Au fost peste 1.000 de copii, fără să mai punem la socoteală adulții. Următorul pas, pentru că suntem Dojo nou-înființat, și pentru că îmi doresc să popularizez conceptul ăsta la nivelul Slatinei, va fi organizarea unui eveniment național Coder Dojo la Slatina, în septembrie. Cred că vom reuși, ne sprijină și cluburile din Timișoara, Pitești și București. (…) Experiența pentru acești copii a fost absolut extraordinară, unora poate le-a schimbat cursul vieții. Au venit de acolo atât de entuziasmați și de puși pe treabă…“, a declarat Mihaela Pirnă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS