Acasă Local Dolj Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Dolj

Tradiţii şi obiceiuri de Paşte în Dolj

-

Focurile din Joia Mare de la Salcia, Argetoaia (Foto: CJC PCT Dolj)

Paştele este cea mai veche şi importantă sărbătoare a creştinătăţii, care a adus omenirii speranţa mântuirii şi a vieţii veşnice, prin sacrificiul lui Iisus Hristos. Farmecul deosebit este dat atât de semnificaţia religioasă, cât și de tradiţiile specifice fiecărei zone. În judeţul Dolj, sunt localităţi care au tradiţii aparate, descoperite de reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

În săptămâna Mare sau săptămâna Patimilor întâlnim numeroase practici de pomenire a celor trecuţi în nefiinţă. În satul Salcia din comuna Argetoaia, judeţul Dolj, la aproximativ 50 km de Craiova, are loc în fiecare an ritualul „Focurile din Joia Mare“. Cele câteva sute de săteni îşi cinstesc morţii într-un stil unic. Încă de la 4 dimineaţa, în faţa caselor se aprind focuri din coceni de porumb şi vreascuri uscate, oamenii adunându-se în jurul flăcărilor pentru a-şi aminti de cei dispăruţi din lumea celor vii, pentru a-i plânge și pentru a-i chema înapoi, să vadă ce s-a mai întâmplat cu familiile şi apropiaţii lor. Se spune că, în noaptea de Joimari, se deschid mormintele, cerul, uşile Raiului şi ale Iadului, iar spiritele celor morţi se întorc la casele lor spre a petrece Sărbătorile Pascale printre cei vii. Morţii reveniţi la vechile lor locuinţe rămân printre ai lor până la Înălţarea Domnului Iisus Hristos, zi în care se fac pomeni, iar aceştia se întorc de unde au venit, dimpreună cu colacul şi cu oala cu apă pe care le-au primit de pomană.
„Întrucât la Joia Mare, când sosesc morţii, nu este atât de cald, se aprind focuri pentru fiecare mort, în curţile sau grădinile caselor, pe mormânt sau lângă mormânt, sau pentru toţi morţii laolaltă, în curtea bisericii sau la cimitir. «Focurile morţilor» încearcă să menţină un echilibru între lumea celor vii şi lumea celor morţi; focurile se aprind din lemnele unor arbori sacri, asociaţi cultului strămoşilor“, a spus Amelia Etegan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
În unele localităţi, cum este satul Ohaba din comuna Melineşti, miercuri seară, în curţile caselor se aşază câte o masă pe care se pun colaci şi căni cu apă. În jurul mesei se pun scaune şi se aprinde focul; se împart colaci şi apă pentru morţii casei respective, în timp ce arde focul. A doua zi dimineaţa, până la revărsatul zorilor, femei cu oala cu tămâie şi braţul plin de boji sau coceni de porumb merg la cimitir, unde aprind focuri la fiecare mormânt.

Vărsatul ritual de apă, la Bechet

Spre deosebire de zona de nord a Doljului, în sudul judeţului întâlnim un altfel de obicei tradiţional, practicat tot în dimineaţa zilei de Joia Mare – Vărsatul ritual de apă. „Femeile din Bechet, spre exemplu, îşi pregătesc dinainte locul ales pentru vărsatul apei, pe malul Jieţului, loc curat, pe care îl marchează cu nuiele din salcie verde, îndoite în arcade şi înfipte în pământ. În dimineaţa de Joimari, însoţite de câte o copilă de 10-12 ani, merg la locul stabilit cu o găletuşă şi o ulcică, spre a săvârşi ritualul vărsării apei, atât pentru cei morţi, cât şi pentru cei vii. Fiecare mort este strigat pe nume şi primeşte ulcica cu apă din Jieţ aruncată pe sub arcada de salcie. Apoi sunt puse lumânări aprinse în nişte trochiţe care se aşază pe apa Jieţului şi sunt purtate de valuri. Alte lumânări se aprind pe nisipul apei, având acelaşi rol ca focurile aprinse la morminte: să încălzească morţii, să le deschidă calea venirii pe pământ în zilele Paştelui. De aici, femeile împreună cu fetiţele merg la cimitir cu găleţile cu apă şi cu colacii pe care i-au pregătit special şi-i împart împreună cu produse de post“, a precizat Amelia Etegan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.

Joimărica – bucuria copiilor

Joimărica sau Joimărița este un alt obicei din zona Olteniei, care se practică şi în Dolj. În satele din județ, în ziua de joi din Săptămâna Patimilor, copiii umblă „cu Joimarica“, rostind un colind satiric-ameninţător: „Câţii, câţii / Tors-ai câlţii? / Ori i-ai tors / Ori nu i-ai tors? / Ori i-ai bagat pe vreun dos?“. În acest fel, copiii cereau ouă pentru a le vopsi pentru Paște.
Joimărica sau Joimărița era reprezentată ca o femeie hidoasă și neîndurătoare, soră cu Muma Pădurii, care pedepsea femeile leneșe, mai cu seamă pe cele care, nedozându-și cum se cuvine timpul, lucrau după asfinţitul soarelui.

Cumicitul fetelor de la Urzicuţa

Un alt obicei specific Doljului, care se petrece numai în localitatea Urzicuţa, este Cumicitul fetelor. Acest obicei începe în Duminica Floriilor şi se termină în prima zi de Paşte. Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj, acest obicei este unic în ţară şi este specific fetelor neprihănite, cu vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Conform tradiţiei, grupuri de fete merg în dimineaţa de Florii la o apă curgătoare pentru „a se cumici“. Pentru aceasta, cu o zi înainte, deci în sâmbăta Floriilor, fetele îşi pregătesc un colăcel împletit cu care a doua zi dimineaţa merge fiecare la apa amintită. Aici fetiţele rup câte o bucăţică din colăcel pe care o leagă cu o sfoară de culori diferite ca fiecare să-şi recunoască bucăţica de colac. Toate aceste bucăţele sunt aşezate pe o scândură care este orientată de-a latul apei curgătoare. Se fixează un reper la o distanţă de 4-5 m în josul apei, se scufundă scândurica în apă de către o femeie în vârstă (de obicei „iertată“ de Dumnezeu, adică văduvă sau care n-a fost măritată vreodată), iar bucăţile de colac încep să plutească în josul apei.
Fetiţa a cărei bucată de colac ajunge prima la punctul stabilit este aleasă „naşă“. Toată echipa de fete merge acasă la naşa aleasă, unde se consumă şi restul din colăcei sub formă de „papară“ (se rup colăceii în bucăţi, se pun într-o strachină sau castron din pământ, se amestecă cu apă şi zahăr). După ce au mâncat papara, fiecare fetiţă merge la ea acasă. De-acum şi până în Duminica Paştelui, fetiţele nu mai au voie să vorbească între ele sau să se joace împreună, mai ales că săptămâna de la Florii la Paști se mai numeşte şi Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare.
În ziua de Paşte, după ce merg la biserică, toate fetiţele vin cu plocon la naşa aleasă la Florii. Ploconul constă de obicei în: pâine, carne, ouă roşii, limonadă, cozonac, prăjituri; ele se dezleagă de Patimile Domnului Iisus Hristos şi petrec împreună întreaga zi de Paște.

Hora de pomană

Hora de pomană este un obicei în cadrul riturilor de trecere, practicat în prima, a doua şi a treia zi de Paşte. În urmă cu zeci de ani, obiceiul era mult mai frecvent.
Acesta constă în special în pomenirea morţilor tineri, nenuntiţi, care n-au cunoscut actul întemeierii familiei în timpul vieţii. În unele sate, hora de pomană se face şi în amintirea morţilor, indiferent de vârstă, care au murit până la Paşte. În cadrul unei hore rituale, tocmită de către rudele răposatului, lăutarii cântă melodii de joc, în special hore de mână. În joc se prinde toată asistenţa, iar rudele defunctului împart ouă roşii, băutură, cozonac şi flori (de obicei roşii). Ouăle roşii şi florile duc la ideea efectului binefăcător al contactului cu sângele sacrificial de la marile sărbători calendaristice, sângele fiind identificat cu viaţa. Există credinţa că toate strădaniile celor vii ajung la cei „de dincolo“ pentru a nu mai tânji după ceea ce ei n-au apucat să înfăptuiască în viaţă. În concepţia populară, moartea violentă, nefirească, dar mai ales prematură, strică echilibrul şi armonia umană. Datina strămoşească presupune că trebuie să mori „de bătrâneţe“, cu toate rânduielile făcute, astfel ca Marea trecere să fie pe deplin realizată, iar trupul să se reintegreze firesc în circuitul materiei.
Pentru liniştirea celor morţi de timpuriu, fără să se bucure de tot ceea ce Dumnezeu a rânduit omului, fără să fi apucat să înfăptuiască ciclul complet al existenţei lor, cei rămaşi pe acest tărâm încearcă în diferite momente semnificative din an să creeze o punte de legătură cu ei, oferindu-le mâncare, haine şi chiar distracţie.
„Data practicării acestui obicei nu este întâmplătoare: sufletele morţilor ies din morminte la Joimari şi se află printre cei vii până la Înălţarea Domnului Iisus Cristos, astfel că ele pot participa în această perioadă la toate evenimentele lumeşti, fiind deci martori la cele ce se întâmplă. Sunt şi locuri, ca de exemplu la Desa, unde fiecare familie poartă acest obicei pentru acelaşi mort timp de 3-5-7 ani, după posibilităţi. Spun după posibilităţi, deoarece aici, la Desa, hora de pomană se deosebeşte prin insistenţa asupra amănuntelor, care dă o notă de seriozitate la tot ceea ce se face, dar sunt şi cheltuieli foarte mari: pregătirile pentru pomană care se fac la casele performerilor, «împodobirea brazilor», de fapt «a bradurilor» cum spun localnicii, masa de pomană care se serveşte tuturor invitaţilor familiei respective. Apoi, lăutarii tocmiţi din timp (aici, fanfara de la Desa) însoţesc fiecare «alai» din curţile familiilor performere în centrul comunei, unde se face «hora» în ordinea sosirii. În horă, la Desa, se prind numai invitaţii familiei respective, deosebiţi prin «însemnele» (batiste, oglinzi, broderii) pe care le poartă la piept, şi se joacă «bradurile». Pentru fiecare brad se cântă trei melodii pe care se învârteşte hora. În acest timp, rudele celui răposat împart pachete cu dulciuri, fructe, produse pregătite în casă, nelipsind ouăle roşii şi băutura. După ce fiecare «alai» îşi termină de jucat «bradurile», aceştia se retrag şi tot ce a fost pus în brad se împarte invitaţilor, iar la final bradul este rupt şi împărţit creangă cu creangă“, a precizat Amelia Etegan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj.
Hora de pomană se face şi în alte aşezări doljene: Tunarii Noi din comuna Poiana Mare, Sărata din comuna Călăraşi, Galiciuica, Gângiova, Giubega, Mârşani, dar nu de amploarea şi fastul celei de la Desa.

ȘTIRI VIDEO GdS