Alți doi meșteri populari din județul Olt au primit diplomele de Tezaur Uman Viu, titlu conferit în 2018, după ce, în 2015, meșterul cojocar Dumitru Liceanu și vătaful de căluș Petre Feraru au fost primii olteni distinși cu acest titlu.
Momentul festiv în cadrul căruia au fost înmânate diplomele s-a desfășurat în cadrul unei gale, vineri, 1 martie, la Ministerul Culturii și Identității Naționale. Meșterul cioplitor în lemn Gheorghe Tănase, însoțit de consilierul cultural Valeru Ciurea din cadrul Centrului Județean de Creație Olt, cel care a realizat demersul administrativ pentru această distincție, înaintând două dosare extrem de elaborate, a primit personal diploma, iar reprezentantul meșterului Constantin Nițu a fost fiul său, starea de sănătate nepermițându-i meșterului popular deplasarea.
Visul realizării unui muzeu, versus lucrări la muzee din toată lumea și în colecții particulare
Constantin Nițu (74 ani) este unul dintre puținii artiști ai acului bărbați din România, însă a iubit acest meșteșug dintotdeauna, după cum mărturisea cu doi ani în urmă. La început le încurca mamei și bunicii ițele, însă încet-încet a deprins arta lucrului cu acul, dar și pe cea a țesutului, a torsului, a năvăditului etc. A învățat chiar cum să producă firul de borangic, iar maramele din borangic făcute cap-coadă de mâna sa au ajuns în muzee importante. A lucrat la război până cu doar câțiva ani în urmă, când l-a lovit năpasta, iar astăzi este imobilizat la pat. Într-o viață de om a ajuns să colecționeze peste 5.000 de obiecte, strângând astfel material pentru un întreg muzeu pe care l-a visat la Cornățelu, din comuna natală Poboru. „Colecția mi-a fost furată aproape toată. Am dat o parte Muzeului Satului, ce a mai rămas, obiectele de cult le dau Episcopiei Oltului și colecția de ceramică am decis să o dau la Oboga, să se facă Muzeul Ceramicii, pentru că am obiecte deosebite, 47 de obiecte, nici nu știi că sunt obiecte de Oboga. (…) Mi-au dispărut lucruri de mare valoare, dar mă bucur de viață, în primul rând. A dispărut idealul de a face un muzeu la Poboru, și să-l mai pot face, nu-l mai fac, nu merită!“, a declarat duminică, 3 martie 2019, meșterul Constantin Nițu, pentru care conferirea titlului de Tezaur Uman Viu este o bucurie enormă. „O recunoștință profundă, valoarea unui om, etalonul, dacă se poate spune așa, și totodată dovada care atestă că am existat și că n-am trăit degeaba. Îmi pare foarte rău că nu am ajuns“, a mai spus meșterul, mâhnit că a ratat ocazia de a-și revedea colegii și colaboratorii din țară.
„Nu mai interesează pe nimeni de cultură, de industrie, de nimic, decât de interese personale“
Bucuros de revederea cu meșterii și păstrătorii tradițiilor din toată țara a fost meșterul Gheorghe Tănase, pe care, în schimb, nu-l mai mișcă deloc titlurile și strângerile de mână din partea oficialităților. „Nici foarte frumos, bine organizat, dar nici prost, a fost binișor. Bună prezentarea, cât de cât s-au pregătit, presa a fost cu grămada, ca de obicei. (…) Titlul? Un carton în plus, am vreo 300 și ceva de cartoane de-astea, de premii naționale, internaționale. Nu m-ajută cu nimic, la ce să mă mai ajute? Cartoane! A fost impresionant să ne întâlnim, în schimb, am oameni pe care îi cunosc de peste 40 de ani. Nu mă refer numai la colegi, la meșteri, ci și la specialiști, etnografi, doamna Ișfanoni, doamna Corina Mihăescu, mai mulți specialiști, asta a fost impresionant, într-adevăr, după atâția ani…“, a declarat meșterul Gheorghe Tănase, de 72 de ani, care lucrează și astăzi, deși iarna îi este mai greu.
Dezamăgirea este însă aceea că meșteșugurile tradiționale încet, dar sigur, se pierd. Meșterul o spune după o carieră ca profesor la Școala Populară de Arte și Meserii, la clasa externă de cioplit în lemn organizată chiar în atelierul său. „Același lucru se întâmplă peste tot, în toată țara, e la pământ, de ce să mai ocolim cuvintele?! O fi fost și pe timpul comunismului rău, dar cultură s-a făcut. Acum nu mai interesează pe nimeni de cultură, de industrie, de nimic, decât de interese personale. La ora actuală, cultura este Cenușăreasa țării, nu-i interesează pe-ăștia de cultură, îi interesează alte treburi, tezaure, nu umane, lingouri îngropate prin cimitire, e catastrofă! Nici presa, nimeni n-are nicio putere. Adevăratul totalitarism e acum, n-a fost așa pe timpul lui Ceaușescu, acum au acaparat tot, toate puterile, încearcă să-și subordoneze tot. Poporul ăsta nu mai este educat să știe cum votează și pe cine votează. Nu e educație. Nu eram pregătiți ca popor pentru așa ceva. Ăia care au fost pregătiți s-au dus, generația aia. Generația tânără se limitează la un kil de mălai, o găleată, și votează cum le cere cin’ le dă. Ăsta nu e un lucru bun, tot noi, poporul, tragem ponoasele!“, a declarat, dezamăgit, meșterul popular.
Spre deosebire de bunul său prieten Constantin Nițu, Gheorghe Tănase nu și-a dorit niciodată propriul muzeu. Are câteva obiecte lucrate de el pe care nici nu le-a expus la vreun târg, intern sau internațional, și nici nu și-a propus să le vândă, însă puține. Pe celelalte le-a oferit cu bucurie oricui și-a dorit să le achiziționeze, după un principiu simplu. „Eu am procedat la fel ca Brâncuși: cine vine – cumpără, cine cumpără – le păstrează, că doar nu le ia să facă focul cu ele! Ăsta e principiul meu, nu mă gândesc eu la… N-am nevoie de muzeu, nici de felicitări pe lumea ailaltă, nu mă interesează pe mine felicitări și strângeri de mână. Dar rămâne ceva, o să rămână, lucrurile, alea vorbesc ele în locul meu, în contul meu. (…) Am mai mult de 50 de ani de când practic meșteșugul ăsta. Dar nu scap, care vine și-i cade cu tronc, mi le ia, eu le dau, iau banii și îmi văd de treabă. În cultură, pricopsiți n-am fost niciodată. Mărunțișuri mai lucrez, îmi fac de lucru și-acuma. Oameni interesați sunt și vor fi, că nu sunt mulți, aia e altă problemă. Nu putem să spunem că nu mai există interes, pentru că niciodată n-a fost interes prea mare pentru lucrurile de artă. Sunt puțini, dar sunt, pentru că nici artiști nu sunt mulți, așa că nici public. Sunt și oameni care apreciază ce facem“, a mai spus meșterul, dezvăluind, însă, că astăzi câștigurile nu sunt deosebit de mari.
Pentru a nu se pierde cu totul tradiția, meșterul, iar acum și ucenicii săi, a făcut lăzi de zestre miniaturale, la fel procedând și cu alte obiecte tradiționale care astăzi și-au pierdut utilitatea. Dacă o ladă de zestre miniaturală se vânde cu prețuri sub 50 lei, lăzile de zestre, puținele care i se mai comandă, costă între 1.000 și 1.500 lei, un preț extrem de mic pentru munca depusă, care poate depăși o lună. „Omul evoluează în viață, mobilierul ăsta nu se mai caută. Pentru lăzile astea de zestre am primit comenzi de la artiști, cântăreți care au costume multe și le place să aibă un colț românesc, dar nu orice om de rând își cumpără ladă de zestre, sunt cazuri foarte rare“, a mai spus meșterul popular.
