20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPene şi purcei morţi în containerele de colectare (Galerie FOTO)

Pene şi purcei morţi în containerele de colectare (Galerie FOTO)

Colectarea selectivă în localităţile rurale din judeţul Dolj a ajuns ca o glumă proastă. În situaţia în care mulţi dintre locuitorii comunelor doljene abia se deprind să strângă gunoiul în pubele şi să nu-l mai arunce la întâmplare la marginea satului, a venit peste ei şi colectarea selectivă.

Oamenii trebuie să înveţe că hârtia, plasticul, sticla se pun separat în containere destinate acestora şi este pentru întâia dată când ţăranii s-au trezit pe uliţe cu containere destinate acestui timp de deşeuri. Clopotele galbene, albastre şi verzi stau frumos înşiruite pe marginea drumului, de anul trecut, de când au fost aduse de Iridex, firma care urma să se ocupe din decembrie 2018 de colectarea şi transportul gunoiului în judeţul Dolj. Oamenii au fost sfătuiţi de primari cum să colecteze selectiv, au primit şi un regulament, ca să se „documenteze“, şi încet-încet au început să umple containerele nu neapărat după indicaţiile inscripţionate pe ele, dar au colectat. Elanul le-a fost repede potolit, când au văzut că respectivele containere stau pline ochi şi nimeni nu le goleşte, cu excepţia vântului şi a câinilor. În plus, unii localnici, mai inventivi din fire, au început să le folosească după cum îi taie capul, ce atâta colectare selectivă?! Au sacrificat o pasăre din curte, i-au „colectat“ selectiv penele! Le-a murit un purcel, au scăpat şi de el tot cu ajutorul containerelor destinate colectării selective.


Cu alte cuvinte, nici nu a demarat bine colectarea selectivă în Dolj, că a şi ajuns cu oiştea în gard, iar problemele sunt acum în curtea primăriilor, pentru că gunoaiele sunt purtate de vânt pe uliţe şi zac aruncate în şanţ. Unde mai pui că în containerele tip clopot ajung resturi de tot felul, toate puse la grămadă. Cei mai necăjiţi sunt localnicii care au instalate astfel de iglu-uri în apropierea proprietăţilor lor. „Au pus tomberoanele de gunoi. Sunt pline şi nu le schimbă nimeni de luni bune. Stăm într-un focar de infecţie“, scrie un localnic din comuna doljeană Coşoveni. Este cunoscut faptul că deşeurile nu s-au colectat fiindcă operatorul desemnat de Asocierea de Dezvoltare Intercomunitară Ecodolj, formată din consiliile locale din Dolj ca să colecteze şi să transporte gunoiul din judeţ, Iridex, nu are acces la depozitul din Mofleni, iar situaţia se tranşează la această dată în instanţă.
Ca să nu mai strea cu clopotele pline, reprezentanţii unor UAT-uri au găsit „soluţii“ de compromis.


„Nu avem nici un operator de salubritate. Trebuie să vină Iridex, dar nu a ridicat până acum nimic. Ce fac eu cu clopotele? Le golesc cu cei de la ajutorul social, le adunăm selectiv, hârtia o dăm la o firmă care vine şi o ia, iar restul depozitez în curte la nişte localnici care au acceptat, că au fost containerele în dreptul proprietăţii lor. Altele le ducem în curtea primăriei şi rămân acolo până vor veni să le golească. A educat cineva vreun cetăţean al comunei să colecteze selectiv? Au pus clopotele din octombrie, să le încarce oamenii cu gunoi, şi nu vine firma să le golească. Atunci de ce le punem? Avem focare de infecţie în localitate din cauza acestor containere. Păi au pus pene de la păsări, purcei morţi, găini moarte. Oamenii sunt needucaţi, aşa că o să le ducem în curtea primăriei şi nu le mai punem până nu vine firma, că nu stăm cu ele la poarta oamenilor pline cu gunoi“, spune cu vehemenţă viceprimarul localităţii Coşoveni.

„Vrem să fim şi noi o comunitate civilizată“

Aceeaşi situaţie se întâlnește şi în localitatea doljeană Mischii, unde reprezentanţii administraţiei locale pun beneficiarii venitului minim garantat să strângă deşeurile aruncate lângă containerele destinate hârtiei, sticlei şi plasticului şi să le depoziteze în containerele primăriei. Unitatea încă mai are un contract cu un operator care colectează gunoiul menajer. Aceasta este soluţia de moment pentru a scăpa de resturile împrăştiate pe uliţele comunei. „Aşteptăm din zi în zi să înceapă colectarea gunoiului. Până la acest moment nu ridică nimeni, nici menajer, nici selectiv. Trimit oamenii să facă curat pe lângă containere şi punem în pubelele de la primărie, fiindcă încă mai avem contract cu un operator. Localnicii mă întreabă, doresc să colecteze selectiv. Iniţial au fost încântaţi, dar când au văzut ce se întâmplă, au abandonat ideea. Este necesar, vine primăvara, oamenii adună gunoi mai mult şi ne-am bucura dacă ar demara colectarea în cele din urmă. Vrem să fim şi noi o comunitate civilizată. Oamenii întreabă de ce nu le luăm banii pentru gunoi, fiindcă taxa se plăteşte odată cu impozitul“, spune primarul localităţii Mischi, Gheorghe Popa.
Nici comuna Bucovăţ nu stă mai bine la acest capitol. Containerele tip iglu aşezate pe raza comunei sunt pline cu te miri ce. Mai mult, din cauză că unele dintre ele sunt încărcate pâna la fanta de golire a deşeurilor, localnicii au aşezat pungi cu gunoi în apropierea acestora. Containerele dintr-un alt punct sunt folosite pe post de tomberon de un service din vecinătate, nici vorbă de plastic, sticlă, carton, hârtie.


Aşa arată tabloul colectării selective în câteva comune din imediata vecinătate a Craiovei, motiv pentru care operatorul de salubrizare va avea mari surprize la ridicarea şi golirea acestor containere. Acum, pe bună dreptate, localnicii din mediul rural s-au arătat dispuşi să încerce, s-au familiarizat cu acele containere care permit colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile pe trei fracţii: sticlă, hârtie/carton şi plastic/metal, dar, cu certitudine, colectarea gunoiului menajer, cât şi a deşeurilor reciclabile în judeţ a demarat cu stângul.

Instanţa va decide soarta gunoiului din judeţul Dolj

Reamintim că în judeţul Dolj există un Masterplan pe deşeuri cu o valoare de aproape 54 de milioane de euro, bani europeni. Conform acestui proiect a fost desemnată, în urma unei licitaţii, firma Iridex ca să colecţioneze gunoiul din Craiova şi judeţul Dolj. Colectarea în comunele doljene urma să se facă începând cu 19 decembrie 2019. Numai că la acel moment Eco Sud nu a permis accesul în incinta Depozitului de la Mofleni a respectivului operator, pe motiv că nu are un contract încheiat cu acesta. Drept urmare, Iridex, dar şi ADI ECODOLJ, asociaţia care se ocupă de implementarea proiectului, şi CL Craiova au cerut prin ordonanţă preşedinţială tranşarea conflictului. Procesul s-a perindat din data de 21 decembrie 2018 şi până la începutul acestei luni pe la Secţia a II-a civilă, apoi la Secţia I civilă şi în al treilea rând pe la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Tribunalului Dolj. Magistrații au spus cu toţii că nu sunt competenţi să judece această speţă şi, prin urmare, la data de 1.02.2019, înaintează dosarul la Curtea de Apel Craiova – Secţia I Civilă pentru soluţionare. La data de 7.02. 2019, Curtea de Apel Craiova a decis competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Drept urmare, dosarul se întoarce la Tribunalul Dolj pentru judecarea de urgenţă. „Este un termen, pe 21 februarie a.c., la Tribunalul Dolj. Ştim că este o problemă în judeţ şi oamenii se plâng în mod corect. Nu ştim ce să mai facem“, spune Adela Plăcintescu, reprezentant ADI ECODOLJ.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS