14.7 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSindicaliştii cer eliminarea taxei pe aparţinător la Spitalul Judeţean

Sindicaliştii cer eliminarea taxei pe aparţinător la Spitalul Judeţean

Unul dintre liderii din sistemul de sănătate solicită public eliminarea taxei pe aparţinător instituită la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Cristi Aldescu, preşedintele Federaţiei Ambu-San şi al Sindicatului din Serviciul de Ambulanţă Gorj, a declarat că taxa respectivă este percepută ca un bir de către părinţi şi trebuie desfiinţată imediat. În plus, sumele colectate nu ar fi atât de mari pentru a se putea face anumite investiţii. Este vorba de o taxă de 10 lei percepută pentru fiecare zi de spitalizare părinţilor care se cazează alături de copii la Secţia pediatrie. Părinţii s-au declarat nemulţumiţi de instituirea taxei respective. Aceasta se achită la externare de către părinte. Administraţia unităţii medicale susţine că astfel se vor strânge fonduri pentru reabilitarea saloanelor.

Plătită de părinţii copiilor

Taxa este achitată în principal de părinţii copiilor internaţi la Secţia pediatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu. Părinţii au declarat că este obligatoriu ca un părinte sau un aparţinător să rămână alături de copil la spital, mai ales dacă acesta este mic. Unii copii au nevoie de însoţitor pentru a merge la toaletă, dar şi pentru a mânca sau pentru a fi supravegheaţi în permanenţă. „Trebuie identificate alte surse de finanţare pentru a atrage bani la spital. Este cazul fondurilor europene şi a altor servicii medicale care pot fi prestate de unitatea medicală. Este un bir suportat de părinţi. Oamenii nu vin în concediu la spital, ci pentru că au un necaz. Stau alături de copii şi cred că este normal ca un părinte să rămână lângă copil. Nu stă de drag pe o margine de pat sau pe un scaun. Este un bir care trebuie eliminat şi găsite alte surse de finanţare“, a declarat Cristi Aldescu, lider de sindicat al Federaţiei Naţionale Ambu-San, care reuneşte angajaţi din sănătate şi asistenţă socială. Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu a decis ieri după-amiază să retragă taxa pe aparţinător instituită luna trecută.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS