19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjRestaurarea Mausoleului Ecaterina Teodoroiu începe luni

Restaurarea Mausoleului Ecaterina Teodoroiu începe luni

Lucrările de restaurare a Mausoleului Ecaterina Teodoroiu din Piaţa Prefecturii din Târgu Jiu vor debuta săptămâna viitoare. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat că pe 1 octombrie vor sosi la Târgu Jiu dirigintele de şantier şi muncitorii firmei care a câştigat licitaţia. Au fost probleme în ceea ce priveşte licitaţia pentru serviciile de dirigenţie de şantier, însă, în cele din urmă, au fost rezolvate. Bugetul pentru executarea lucrărilor este de peste 700.000 de lei. Dacă nu vor fi probleme cu starea vremii, lucrările trebuie să fie finalizate în două-trei luni. Va fi desfăcut întreg mausoleul şi va fi organizată şi o zi a porţilor deschise pe şantierul restaurării. În mausoleu se află depuse osemintele Eroinei de la Jiu. De asemenea, lângă operă va fi amplasată şi o cruce de granit. Crucea a existat iniţial, însă a fost înlăturată în perioada comunistă. Mausoleul Ecaterina Teorodoiu a fost realizat de sculptorița Miliţa Petraşcu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS