Autorităţile din Târgu Jiu vor monta în parcuri şi în cartierele din municipiu 16 noi locuri de joacă. Acestea au fost achiziţionate recent şi vor fi montate în perioada următoare, astfel încât să fie puse cât mai repede la dispoziţia celor mici. Unul dintre cele mai moderne locuri de joacă va fi amenajat în Parcul Central, în zona de sud. Edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a spus că a existat o întârziere din partea constructorului, însă lucrările au fost demarate în Parcul Central, la locul de joacă dinspre Piaţa Centrală. Edilul a mai afirmat că toate echipamentele au fost aduse deja la Târgu Jiu şi se află în depozite. Romanescu a precizat că în locurile de joacă nu va mai fi folosit nisip, ci va fi turnată o soluţie pe bază de cauciuc, cu o grosime de 4 cm. Materialul respectiv va asigura o protecţie mai mare pentru copii.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.